
„Army of Me” – Cristian Moldovan solo show la Kulterra
Un solo show al lui Cristian Moldovan este inaugurat la galeria bucureșteană Kulterra în seara de 13 februarie și va putea fi văzut până la 3 martie.
„«Visul american» este doar o campanie de PR la care am fost expuși din copilărie, pregătindu-ne pentru momentul mesianic în care vin americanii să ne salveze. Suntem expuși încă de mici la povești care glorifică ideea de putere și influență globală. Cultura pop, mass-media și industria de divertisment contribuie la construirea unor mituri care ajung să definească realitatea, iar istoria recentă este plină de exemple în care conflictele sunt justificate prin idealuri mărețe”, este punctul de plecare al expoziției.
„Army of Me” este o reflecție asupra modului în care forța și dominația modelează societatea modernă, atât economic, cât și cultural.
Cristian Moldovan (MOLD) creează personaje hibride – soldați-mutanți inspirați de simbolul divertismentului american – pentru a explora felul în care expansiunea globală influențează viețile oamenilor și direcția națiunilor.
Pentru această serie, artistul a transformat mii de jucării second-hand, refăcând astfel un fir narativ al puterii, al influenței și al schimbării culturale. Fiecare lucrare este o invitație la introspecție: cine controlează poveștile pe care le auzim și ce impact au ele asupra lumii?
„Army of Me” este un apel la conștientizare, o privire dincolo de suprafață, în culisele unui sistem care modelează percepții, realități și destine.