Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Arta lucrului în sticlă, într-o expoziţie inspirată de Ştefan Câlţia, la Muzeul Avrig
Expoziţie Glăjărie, Ştefan Câlţia, Curatorial

Arta lucrului în sticlă, într-o expoziţie inspirată de Ştefan Câlţia, la Muzeul Avrig

Orașul Avrig găzduiește cea de-a doua micro-expoziție din povestea glăjăriilor transilvănene, proiect demarat de Fundația „Ștefan Câlția”, care constă în identificarea și valorizarea patrimonului legat de glăjăriile din Transilvania și crearea premiselor reînvierii acestui meșteșug cu impact asupra zonei istorice, culturale și artistice.

Cercetarea de la baza proiectului îmbină estetica și farmecul artei lui Ștefan Câlția cu strângerea de informații de teren pentru a crea utilitate și interes asupra sticlei de glajă ca meșteșug. În urma acestui proiect, valorile culturale și elementele patrimoniului cultural vor fi apreciate, iar sustenabilitatea socio-economică a măiestriei sticlarilor va fi revitalizată.

Astfel, la Muzeul Avrig sunt expuse, în perioada 26-28 august, vase de glăjărie inspirate din opera lui Ștefan Câlția care respectă caracteristicile estetice ale vaselor din secolele XVIII și XIX din Sudul Transilvaniei.

Credit foto: Facebook/ Ştefan Câlţia- Locuri