PORTRET. Michelangelo Buonarroti, geniul Renașterii

Michelangelo Buonarroti a lucrat la o scară pe care puțini artiști ai Renașterii au atins-o, trecând de la sculpturile în marmură la compozițiile monumentale ale Capelei Sixtine, apoi la marile proiecte de arhitectură ale Romei. În sculpturile lui, corpul uman capătă forță, tensiune și prezență, iar în pictură și arhitectură aceeași preocupare pentru proporție și monumentalitate capătă forme diferite.

Cine a fost Michelangelo Buonarroti

Michelangelo Buonarroti, pe numele complet Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni, a fost sculptor, pictor, arhitect și poet italian. Deși, înainte de toate, s-a considerat sculptor, activitatea lui a cuprins proiecte importante de pictură și arhitectură, iar reputația dobândită încă din timpul vieții l-a transformat într-un reper pentru generațiile de artiști care au urmat.

Când s-a născut Michelangelo și cum s-a format ca artist

Michelangelo di Lodovico Buonarroti Simoni s-a născut la 6 martie 1475, la Caprese, în Toscana. Familia lu era de origine florentină, iar tatăl, Ludovico di Leonardo Buonarroti Simoni, ocupa temporar o funcție administrativă în localitate. La scurt timp după nașterea lui Michelangelo, familia s-a întors în zona Florenței.

Pregătirea artistică a lui Michelangelo a început din adolescență. În 1488, la aproximativ 13 ani, a intrat în atelierul lui Domenico Ghirlandaio, unul dintre pictorii importanți ai Florenței, unde s-a familiarizat cu desenul și tehnica frescei. Formarea sa a continuat în grădina Medici de la San Marco, unde a lucrat cu Bertoldo di Giovanni și a studiat îndeaproape sculpturile antice din colecția familiei. Cercul lui Lorenzo de’ Medici i-a oferit acces la mediul intelectual florentin, unde a cunoscut poeți, filosofi și umaniști ai epocii.

Din această perioadă datează și două lucrări timpurii importante, păstrate astăzi la Casa Buonarroti:

„Madona pe trepte/ Madonna della Scala”, realizată într-un relief foarte puțin adânc, care amintește de tehnica lui Donatello și de modul în care construia acesta volumul în spații restrânse;

„Bătălia centaurilor/ Battaglia dei centauri”, inspirată de sculptura antică, în care Michelangelo construiește o scenă aglomerată, dominată de trupuri aflate în luptă și de mișcări puternice.

Cum s-a conturat parcursul artistic al lui Michelangelo

Sculptura a rămas centrul activității lui Michelangelo și domeniul în care s-a definit cel mai clar ca artist. „Pietà”, „David”, „Moise” și monumentele funerare pentru familia Medici i-au consolidat reputația și i-au oferit ocazia să lucreze la scară monumentală. În paralel, relațiile cu familia Medici și cu papi precum Iulius al II-lea, Clement al VII-lea și Paul al III-lea i-au adus comenzi pentru morminte, capele, fresce și proiecte de arhitectură, multe dintre ele desfășurate în perioade lungi de timp și modificate pe parcurs.

În pictură, Capela Sixtină a reprezentat cea mai amplă provocare a carierei sale, atât prin dimensiunea suprafețelor, cât și prin numărul și complexitatea figurilor.

Mai târziu, activitatea lui s-a orientat tot mai mult spre arhitectură. A lucrat la Biblioteca Laurenziana și la Sacristia Nouă din Florența, iar la Roma s-a ocupat de amenajarea Pieței Capitoliului, de Palazzo Farnese și, din 1547, de Bazilica Sfântul Petru. Ultima parte a vieții a fost dominată în mare măsură de aceste proiecte arhitecturale, însă nici sculptura nu a dispărut din preocupările sale.

Cele mai cunoscute lucrări ale lui Michelangelo

De-a lungul vieții lui Michelangelo, comenzile primite la Florența și Roma au dus la realizarea unor lucrări care au rămas repere ale Renașterii. Dintre acestea, câteva sunt importante atât pentru evoluția artistului, cât și pentru cum i s-a construit reputația.

Tavanul Capelei Sixtine

Michelangelo a pictat plafonul Capelei Sixtine între 1508 și 1512, la comanda papei Iulius al II-lea. În centrul compoziției se află nouă scene inspirate din Geneza, printre care „Crearea lui Adam”, „Crearea Evei” și „Potopul”, înconjurate de profeți, sibile și numeroase alte personaje. Artistul a organizat întregul ansamblu printr-o arhitectură pictată care separă scenele și le oferă unitate. Trupurile masive, figurile în mișcare și gesturile ample transformă plafonul într-o compoziție monumentală, gândită pentru a fi privită de la mare distanță.

David

Realizată între 1501 și 1504 dintr-un singur bloc de marmură, statuia „David” are peste cinci metri înălțime și îl reprezintă pe eroul biblic înaintea confruntării cu Goliat. Michelangelo nu surprinde momentul victoriei, ci tensiunea care o precede. Corpul pare relaxat, însă privirea, poziția mâinilor și încordarea anumitor mușchi sugerează concentrare și pregătire.

Pietà

Michelangelo avea doar 23 de ani când a realizat „Pietà”, sculptată în 1498 dintr-un singur bloc de marmură de Carrara. Lucrarea o reprezintă pe Fecioara Maria ținând în brațe trupul lui Hristos după coborârea de pe cruce. Michelangelo a construit compoziția astfel încât cele două personaje să formeze un ansamblu echilibrat, iar suprafața atent finisată a marmurei pune în evidență diferențele dintre piele, veșminte și pliurile ample ale mantiei.

Judecata de Apoi

„Judecata de Apoi” ocupă peretele altarului Capelei Sixtine și a fost pictată de Michelangelo între 1536 și 1541. În centrul scenei se află Hristos, înconjurat de sfinți și de numeroase personaje surprinse în momentul judecății finale. Compoziția este dominată de mișcare: trupurile se ridică, coboară sau sunt antrenate într-o succesiune de gesturi și poziții care leagă întreaga suprafață.

Moise

Statuia „Moise” a fost realizată pentru monumentul funerar al papei Iulius al II-lea și se află astăzi în Bazilica San Pietro in Vincoli din Roma. Michelangelo îl reprezintă pe profet așezat, cu Tablele Legii, într-un moment de tensiune după întoarcerea de pe Muntele Sinai. Corpul masiv, musculatura încordată, venele vizibile și expresia feței sugerează furia pe care acesta o simte când îi descoperă pe israeliți venerând vițelul de aur.

Moartea lui Michelangelo Buonarroti

Michelangelo a murit la Roma, la 18 februarie 1564, cu puțin timp înainte să împlinească 89 de ani. Cu două zile înainte de a muri și-ar fi exprimat dorința de a fi înmormântat la Florența.

Trupul său a fost depus mai întâi în biserica Santi Apostoli din Roma, iar ulterior nepotul său, Leonardo Buonarroti, l-a transportat în secret la Florența. Rămășițele sale au ajuns la Florența în martie 1564, iar câteva luni mai târziu au fost organizate funeralii solemne în Bazilica San Lorenzo.

Locul înmormântării a fost însă Bazilica Santa Croce, unde se află și monumentul funerar dedicat artistului proiectat de Giorgio Vasari. Ansamblul include bustul lui Michelangelo și trei figuri alegorice care reprezintă pictura, sculptura și arhitectura, cele trei arte de care numele său a rămas strâns legat.

Curiozități despre Michelangelo

Dincolo de marile sale lucrări, despre Michelangelo s-au păstrat și câteva detalii care arată cum lucra, cum își privea propria creație și ce loc aveau arta și scrisul în viața sa:

A pictat plafonul Capelei Sixtine de pe schele, cu brațele și capul ridicate, nu culcat pe spate, cum se spune adesea. Munca în această poziție era obositoare, artistul descriind într-un poem durerile de gât și de spate pe care i le provoca.

„Pietà” este singura lucrare cunoscută pe care Michelangelo și-a înscris numele. Semnătura apare pe banda care traversează pieptul Fecioarei Maria.

Și-a distrus intenționat o parte dintre desene și schițe. Potrivit lui Vasari, nu voia ca alți oameni să vadă încercările, corecturile și etapele de lucru din spatele operelor sale.

A scris și poezie de-a lungul vieții. Din scrierile sale s-au păstrat sute de texte poetice, în special sonete și madrigale, în care apar teme precum iubirea, credința, creația artistică, bătrânețea și moartea. În ultimii ani, o parte importantă a poeziei sale a fost legată de relația intelectuală și spirituală cu Vittoria Colonna.

Michelangelo a traversat aproape întreaga perioadă a Renașterii mature, lucrând pentru Florența, familia Medici și curtea papală de la Roma. A dus sculptura, pictura și arhitectura într-o direcție în care forța corpului uman, monumentalitatea și tensiunea expresivă au căpătat o intensitate nouă. Influența sa s-a simțit încă din timpul vieții și a continuat mult după moarte, numele i-a rămas legat de unele dintre imaginile definitorii ale Renașterii.