Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Artă și natură, în Noaptea grădinilor misterioase la Muzeul de Artă Brașov
performance alina tofan la noaptea muzeelor 2022 mab

Artă și natură, în Noaptea grădinilor misterioase la Muzeul de Artă Brașov

Artele performative se alătură artelor vizuale clasice, pe 14 mai, la Muzeul de Artă Brașov. În „Noaptea grădinilor misterioase”, vizitatorii vor avea parte de o experiență multi-senzorială.

Evenimentul „Noaptea grădinilor misterioase” marchează Noaptea Muzeelor prin intermediul artelor contemporane și nelipsita vizită nocturnă în expoziția de bază a muzeului, la sediul din Bulevardul Eroilor 21.

Pornind de picturile în ulei din expoziția „Grădini misterioase” a artistului Vadim Crețu, reprezentând grădini sălbatice luxuriante, artista Alina Tofan a pregătit pentru vizitatorii muzeului eco-performance-ul „Texturi vegetale” cu proiecții audio-video.

Reprezentația se va desfășura între orele 20:00 și 22:00. Specificul evenimentului Noaptea Muzeelor obligă organizatorii să reducă spectacolul live la intervale de 10 minute urmate de câte o scurtă pauză, astfel încât publicul prezent să beneficieze de această experiență în număr cât mai mare.

Vizitarea muzeului se face între orele 18:00 și 24:00. Accesul este gratuit.