Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Artefact deteriorat de un vizitator la Institutul de Artă din Minneapolis, în curs de restaurare
pillsbury owl, minneapolis institute of art

Artefact deteriorat de un vizitator la Institutul de Artă din Minneapolis, în curs de restaurare

Un artefact antic de la Institutul de Artă din Minneapolis a fost deteriorat după ce un vizitator s-a împiedicat de el, potrivit artnews.com.

Pillsbury Owl, un vas din bronz din secolul al XII-lea sau al XIII-lea î.e.n. cu formă de bufniță, se afla la intrarea în expoziția „Eternal Offerings: Chinese Ritual Bronzes” atunci când s-a produs accidentul, pe 9 aprilie. Aristocrații din dinastia Shang (cca. 1600 – 1046 î.e.n.) ar fi folosit vasul pentru vin în ritualuri dedicate strămoșilor lor.

Un purtător de cuvânt al muzeului a confirmat că vasul a fost retras din expoziție pentru analiză și restaurare. Cu toate acestea, amploarea daunelor, precum și cât timp va dura restaurarea operei de artă rămân neclare.

Niciun vizitator sau membru al personalului nu a fost rănit în timpul incidentului, iar – potrivit purtătorului de cuvânt – muzeul „va continua să monitorizeze și să îmbunătățească măsurile de prevenire a accidentelor”.

În locul bufniței se află acum un set de dragoni înaripați din bronz din secolul al IV-lea sau al V-lea î.e.n. care era deja expus și care a fost mutat din a doua galerie a expoziției.