Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Ateliere gratuite dedicate experimentului cu practicile artei contemporane, la Malmaison
l1 ateliere

Ateliere gratuite dedicate experimentului cu practicile artei contemporane, la Malmaison

L1 – spațiu colaborativ pentru artă contemporană, proiectul colectivului artistic L1 Studios, este un program multidisciplinar de educație prin cultură care are loc în perioada septembrie – octombrie 2023, la Atelierele Malmaison din București. Programul gratuit, dedicat adulților și copiilor, acoperă diferite zone artistice în cadrul a 8 ateliere multidisciplinare care combină elemente teoretice cu practici artistice interdisciplinare.

Lucrările create de participanți sub coordonarea mentorilor vor compune o expoziție de grup prezentată la finalul proiectului în spațiul comun al colectivului L1, Miraj.

Atelierele se vor desfășura în spațiile de lucru ale artiștilor coordonatori, asigurând astfel o experiență autentică a creației de artă contemporană. Temele abordate urmăresc să dezvolte gândirea critică, imaginația și creativitatea participanților în cadrul atelierelor: Zine cu Anca Dima (covrig); Jucării cu Andreea Stegaru (Veta Jones); Desen și broderie cu Miruna Radovici; Slime cu Otto Constantin; Pictură dinamică cu Adriana Preda; Sculptură și upcycling cu Cătălin Velea; Scriere cu Nicoleta Moise; Ilustrație de carte cu Lea Rasovszky.

Înscrierile pot fi făcute până pe 23 august, iar participarea este gratuită. Selecția participanților va fi făcută de mentori, în funcție de motivația personală a celor interesați, încadrarea în limita de vârstă, precum și disponibilitatea de a participa la toate cele 3 întâlniri ale fiecărui atelier. O persoană poate participa la un singur atelier din program. Detaliile complete despre proiect și formularul necesar înscrierii pot fi accesate pe L1-studios.com.

Toate activitățile proiectului se vor desfășura la Atelierele Malmaison, din Calea Plevnei 137C, corp B. proiectul este co-finanțat de Primăria Municipiului București prin ARCUB în programul București Acasă 2023.

L1 este un spațiu colaborativ multifuncțional și multidisciplinar dedicat susținerii artistelor și artiștilor contemporani, o inițiativă nouă, formată din rezidente și rezidenți ai spațiului de la etajul 1, în cadrul Atelierelor Malmaison. Spațiul este dedicat în exclusivitate studiourilor de producție artistică, care sunt deschise pentru vizitare numai cu ocazia unor evenimente speciale sau cu programare pentru persoane și grupuri din domeniu. L1 – spațiu colaborativ pentru artă contemporană este o propunere a organizației non-profit MATKA în colaborare cu colectivul artistic L1.