Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 – Laboratorul viitorului
lokko cicutto

Bienala de Arhitectură de la Veneția 2023 – Laboratorul viitorului

Cea de-a 18-a ediție a Bienalei de Arhitectură de la Veneția, cu titlul „Laboratorul viitorului/ The Laboratory of the Future”, va avea loc în perioada 20 mai – 26 noiembrie 2023, în mai multe spații din orașul italian.

Președintele La Biennale di Venezia, Roberto Cicutto, și curatoarea expoziției, Lesley Lokko, au anunțat că ediția va avea în centru Africa în ipostaza de protagonist al viitorului.

„Există un loc pe această planetă unde toate chestiunile legate de echitate, rasă, speranță și teamă converg și fuzionează. Africa. La nivel antropologic, toți suntem africani. Iar ce se întâmplă în Africa ni se întâmplă tuturor”, a explicat Lokko.

Expoziția de anul viitor va fi concepută ca un atelier, un laborator, iar arhitecții și specialiștii din discipline creative sunt invitați să prezinte exemple din practicile lor contemporane, care să permită publicului să își imagineze ce poate aduce viitorul.

Inspirată de activitatea lui Lokko, tema acestei bienale caută să ofere noi definiții pentru viitor și pentru laborator.

Bienala de Arhitectură va cuprinde, ca de obicei, participări naționale și evenimente colaterale organizate de instituții internaționale.

Foto: Lesley Lokko și Roberto Cicutto. Credit foto: labiennale.org