British Museum a recuperat alte sute de obiecte dintre cele dispărute din patrimoniu
British Museum a anunțat, într-un comunicat, că a localizat alte 268 de obiecte dispărute sau furate din colecția sa, totalul celor recuperate acum fiind de 626.
În luna februarie a acestui an, muzeul anunța că a recuperat aproximativ 350 de obiecte, dintre cele mai mult de 1.500 identificate ca fiind pierdute sau furate vara trecută.
În prezent, sunt urmărite noi piste pentru alte aproximativ 100 de obiecte, în Europa și America de Nord.
British Museum a anunțat, în august 2023, că multe dintre obiectele dispărute, furate și deteriorate erau piese mici de „bijuterii din aur și pietre semiprețioase și sticlă datând din secolul al XV-lea î.e.n. până în secolul al XIX-lea”, care erau păstrate în principal în scopuri academice și de cercetare. Niciunul dintre ele nu fusese expusă recent. Unele dintre obiectele dispărute – mai mult de 1.500, conform unei analize a muzeului – au apărut în anunțuri pe eBay cel puțin din 2016, iar ziarul The Telegraph a relatat că un expert în antichități a spus British Museum în urmă cu trei ani că suspecta că un angajat a furat piese din colecția depozitată.
Presa britanică l-a indentificat în persoana curatorului Peter Higgs, care a fost demis și pus sub acuzare. Între timp, directorul muzeului, Hartwig Fischer, care l-a condus timp de opt ani, anunțase că se va retrage din funcție, iar în locul lui a fost numit, în martie 2024, Nicholas Cullinan, șeful National Portrait Gallery.