Cinci noi recorduri de licitație pentru artă de secol XX, stabilite la New York
Cinci noi recorduri de licitație au fost stabilite la Christie’s New York, în 18 mai, pentru cinci artiști de secol XX, între care Jackson Pollock, Constantin Brâncuși și Joan Miró.
Casa de licitații a scos la vânzare lucrări din mai multe colecții, remarcânduse cea a magnatului media S.I. Newhouse, care a cuprins 16 loturi, adjudecate integral pentru 630 de milioane de dolari.
Jackson Pollock
„Number 7A” (1948) al lui Jackson Pollock din colecția Newhouse a fost vândut pentru 181,2 milioane de dolari, cu taxe, stabilind un nou record de licitație pentru acest gigant al expresionismului abstract.
Pictura fusese evaluată la 100 de milioane de dolari. Casa de licitații Christie’s l-a prezentat drept ultimul tablou realizat prin tehnica „drip” aflat în colecții private. Prețul de adjudecare a fost de 157 de milioane de dolari, la care au fost adăugate taxe și comisioane.

Number 7 A
Este a patra lucrare vândută cel mai scump într-o licitație, după „Salvator Mundi”, atribuit lui Leonardo da Vinci – 450,3 milioane dolari; „Portrait of Elisabeth Lederer”, de Gustav Klimt – 236,4 milioane dolari; „Shot Sage Blue Marilyn”, de Anddy Warhol – 195 milioane dolari.
Pollock (1912 – 1956) avea 36 de ani când a creat această lucrare, una dintre primele sale picturi în stilul „drip”, pe podeaua unui hambar din apropierea orașului East Hampton, New York. Pânza îngustă, orizontală, cu o lățime de 3,35 metri și o înălțime de 91 cm, este cea mai mare lucrare a artistului care a apărut vreodată la licitație.
Conform bazei de date Artnet Price Database, recordul anterior la licitație pentru Pollock, stabilit în 2021, era de 61,2 milioane de dolari.
Constantin Brâncuși
Din aceeași colecție Newhouse a provenit și „Danaida” (1913), de Constantin Brâncuși, un cap de bronz cu patină maro și foiță de aur.
Sculptura a fost vândută pentru 107,6 milioane de dolari, cu taxe, devenind cea mai scumpă lucrare a artistului român vândută vreodată la o licitație.
Recordul anterior pentru o lucrare Brâncuși era de 71,2 milioane de dolari. Acesta fusese stabilit Christie’s, în 2018, de bronzul „La jeune fille sophistiquée” (1932).
Este a doua cea mai mare sumă plătită vreodată pentru o sculptură la licitație și îl aduce pe Brâncuși în rândul artiștilor vânduți cu prețuri de 9 cifre. Recordul este deținut de o operă a lui Alberto Giacometti din 1947, vândută pentru 141,3 milioane de dolari la Christie’s în 2015.

Danaida, detaliu
Joan Miró
Un alt moment de vârf al serii a fost lucrarea „Portrait de Madame K.” (1924), de Joan Miró, care a fost vândută pentru suma record de 53,5 milioane de dolari, depășind estimarea inițială de 25 de milioane de dolari.
Recordul anterior pentru artist era de 37 de milioane de dolari, stabilit la Sotheby’s în 2012.
Newhouse cumpărase tabloul în 2001 la Christie’s din colecția lui René Gaffé pentru 12,7 milioane de dolari.

Portrait de Madame K.
Mark Rothko
În vânzarea dedicată artei secolului XX din colecția filantropei Agnes Gund, mult timp președinte emerit al MoMA, lotul de vârf a fost pictura monumentală a lui Mark Rothko pe care ea a cumpărat-o direct din atelierul artistului în 1967 și căreia i-a acordat un loc de cinste în sufrageria sa timp de aproximativ șase decenii.
Lucrarea a fost vândută pentru 98,4 milioane de dolari, cu taxe, depășind estimarea nepublicată de 80 de milioane de dolari. Trei licitatori s-au întrecut pentru această operă. Prețul de adjudecare a fost de 85 de milioane de dolari, căruia i-au fost adăugate taxe și comisioane.
„No. 15 (Two Greens and Red Stripe)” din 1964 deține acum recordul de artist. Anterior, lucrarea „Orange, Red, Yellow” (1961) obținuse cel mai mare preț pentru o creație a artistului abstract – 86.9 milioane dolari, în 2012, la Christie’s.

No. 15 (Two Greens and Red Stripe)
Alice Neel
Tabloul „Mother and Child (Nancy and Olivia)”, realizat de Alice Neel în 1967, îi înfățișează pe nora sa și primul ei nepot.
Estimată la o valoare de 1,2 milioane de dolari, lucrarea a fost vândută pentru 5,7 milioane de dolari, doborând recordul anterior al artistei, de 3 milioane de dolari, stabilit la Christie’s în 2021.
Opera se afla în aceeași colecție încă din 1984 și a fost prezentată în expoziția itinerantă din 2021-2022 intitulată „Alice Neel: People Come First”, organizată la Muzeul Metropolitan din New York, la Guggenheim din Bilbao și la Muzeul de Young din San Francisco.

Mother and Child

