Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Cinci versiuni ale sculpturii „Nasul” de Giacometti, expuse toamna aceasta la Paris 
le nez giacometti

Cinci versiuni ale sculpturii „Nasul” de Giacometti, expuse toamna aceasta la Paris 

Enigmatica sculptură „Nasul/ Le Nez” a lui Alberto Giacometti, refăcută de-a lungul mai multor ani de artist, va fi vedeta unei expoziții organizate în toamnă pentru a marca 20 de ani de la înfiinţarea institutului omonim din Paris.

Lucrările vor fi reunite și prezentate pentru prima dată între 7 octombrie și 7 ianuarie 2024 la Institutul Giacometti: trei modele din ghips conservate de Fundația Giacometti și de Centrul Pompidou (1947-1949-1964) și două bronzuri (1964), precum și desenele și arhivele referitoare la această sculptură emblematică, potrivit lui Catherine Grenier, directoarea Fundației Giacometti.

giacometti

Expoziția va prezenta, de asemenea, arhive și alte lucrări ale lui Giacometti, precum celebrele „Pointe à l’œil” (1932), „Tête crâne” (1934) și „Tête sur tige” (1947), care evocă viziunea sa asupra morții, a adăugat ea.

Una dintre cele cinci versiuni ale lucrării, un cap rotund din ghips cu un nas foarte alungit, suspendat într-o „cușcă cubică” din metal, este prea fragilă pentru a putea fi mutată și va fi „prezentată cu ajutorul unui dispozitiv virtual, introducând o formă de mediere experimentală”, a adăugat ea.

De asemenea, publicul va putea să descopere o selecție de busturi ale fratelui artistului, Diego, care arată „contrastul foarte special pe care Giacometti îl instituie între vederea frontală și cea laterală, al cărei nas este expresia supremă”.

Un muzeu-şcoală Giacometti, în 2026

O figură grotescă care amintește de Pinocchio și o viziune a morții, „Nasul” este atât o referință la Vanitas și la anamorfozele din istoria artei, ca și la figurile de carnaval din cultura populară sau la anumite obiecte tradiționale africane și oceanice, în special măștile din Noua Guinee. De asemenea, ilustrează locul caricaturii în imaginația lui Giacometti și reapariția fanteziei și umorului suprarealist într-o perioadă dominată de căutarea realului.

Un muzeu-școală Alberto Giacometti, care reunește cea mai mare colecție din lume de lucrări ale artistului (1901-1966), urmează să se deschidă în 2026 în fosta Gare des Invalides și în subsolul celebrei esplanade din Paris. Acesta va prezenta multe dintre cele 10.000 de lucrări reunite de fundația înființată la Paris în 2003 de văduva artistului, Annette Giacometti.