Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Colecția aniversară a galeriei IOMO
iomo, expoziție colectie 5, curatorial.ro

Colecția aniversară a galeriei IOMO

Colecția aniversară a galeriei IOMO de la Combinatul Fondului Plastic cuprinde lucrări ale unor artiști români și străini și este prezentată până la începutul lunii aprilie.

iomo, expoziție colectie 6, curatorial.ro

Lucrarea „All the possibilities”, de Tania Marmolejo. Credit foto: curatorial.ro

„Womb” este prima expoziție din 2023 a galeriei recent renovate care împlinește doi ani de activitate.

Colecția este compusă din lucrări semnate Mircea Cantor, Oana Fărcaș, Adrian Ghenie, Remus Grecu, Cathrin Hoffmann, Adéla Janská, Philipp Kremer, Tania Marmolejo, Katherina Olschbaur, Pedro Pedro și Florin Petrachi.

iomo, expoziție colectie 2, curatorial.ro

„The road to sunset”, Adrian Ghenie (prim-plan). Credit foto: curatorial.ro

Expoziția, deschisă până pe 8 aprilie, este curatoriată de Alexandra Ioniță.

„Pășind în acest refugiu dur și luminos, lipsit, prin absența soarelui puternic, de naturalețe, revenim la stadiul de făt. Ne adaptăm cu rapiditate la condițiile spațiului, deoarece tânjim după o experiență aparte. Tinzând către plăcerea vizualului, căutăm, poate în mare parte doar subconștient, o împlinire mai profundă. Astfel, începem să identificăm de ce am ales să intrăm în galeria de artă”, spune curatoarea.

iomo, expoziție colectie 4, curatorial.ro

„Outwards”, Florin Petrachi (stânga), și „Riding on the tiger stripes”, Remus Grecu (dreapta). Credit foto: curatorial.ro

Lucrările datează din 2014 („Ciel variable”, fum de lumânare pe tavan, de Mircea Cantor) până în 2023, inclusiv, și se înscriu unor tehnici variate – ulei pe pânză („Outwards, de Florin Petrachi), ulei pe carton („The road to sunset”, de Adrian Ghenie), vopsea textilă pe pânză („Sneakers”, de Pedro Pedro), acrilic pe hârtie („Certain place XV”, de Philipp Kremer) și ulei și acrilic pe lemn („Supposed to fight – that was the deal”, de Cathrin Hoffmann).

Fotografie principală: „Probably outside”, polimer sintetic, rășină și lac, de Cathrin Hoffman (centru). „Bride”, de Adéla Janská (stânga) și „The thinker”, de Oana Fărcaș (dreapta). Credit foto: curatorial.ro