Colecția de artă a Guvernului britanic, expusă public începând din 2023
Colecția de artă a Guvernului britanic, care cuprinde în jur de 15.000 de lucrări, va fi expusă pentru public la Londra începând de anul viitor.
Government Art Collection (GAC) va fi prezentată, în secțiuni, în sediul Old Admiralty Building, aflat în apropiere de Trafalgar Square. În prezent, ea poate fi văzută doar pe bază de invitație, iar de la începutul anului 2023 planul este ca publicul să aibă acces la această colecție în regim de muzeu.
Printre artiștii britanici ale căror lucrări se regăsesc în colecție se numără Thomas Gainsborough, LS Lowry și Tracey Emin.
Arta, rol cheie în diplomația britanică
Deși principalul obiectiv este să ofere lucrări de artă pentru clădirile guvernamentale britanice și ambasadele din străinătate, GAC face eforturi să împărtășească lucrările cu un public mai mare, prin împrumuturi și prezentări online.
Aproape în fiecare capitală din lume se află lucrări din GAC, aceasta fiind cea mai dispersată colecție britanică de artă din lume. Ea promovează arta britanică și joacă un rol-cheie în diplomația culturală britanică.
Credit foto: artcollection.culture.gov.uk