Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Colecție de cărți poștale istorice, într-o instalație prezentată alături de un performance la Institutul Goethe
biroul de cercetari melodramatice

Colecție de cărți poștale istorice, într-o instalație prezentată alături de un performance la Institutul Goethe

O colecție de cărți poștale istorice care documentează așa-zisa „flacără eternă de la Moreni” este transpusă într-o instalație ce va fi prezentată alături de un performance la Institutul Goethe, pe 7 iulie.

Vernisajul expoziției „The Internal Fire” a Biroului de Cercetări Melodramatice (Irina Gheorghe și Alina Popa) are loc sub forma unei prezentări retrospective în care noi iterații ale unor lucrări existente vor fi reconfigurate în jurul unui proiect nou.

Expoziția, care se va încheia pe 20 august, propune „The Internal Fire” (2022), pusă în dialog cu alte trei lucrări de arhivă ale Biroului. Lucrarea nouă constă într-o colecție de cărți poștale istorice care documentează așa-zisa „flacără eternă de la Moreni”, o explozie petrolieră care nu a putut fi stinsă și care a ars continuu timp de aproape trei ani, între 1929 și 1931, cât și alte incendii ale sondelor din aceeași regiune în perioada respectivă. Zona petrolieră Moreni stă la baza ultimului film din trilogia „Alien Passions” a Biroului de Cercetări Melodramatice, „Above the Weather” (2015).

Cărțile poștale vor fi parte dintr-o instalație și vor fi plasate în dialog cu filmul „Honey” (2011) și cu o nouă iterație a performance-ului „Petrol” (2016) în seara vernisajului. Artistele Cosima Opârtan și Irina Gheorghe vor interpreta o versiune în limba română a cântecului Ajdei Pekkan de la competiția muzicală Eurovision din 1980, care devine pretextul unei celebrări muzicale a unei catastrofe ecologice iminente.

Cele două serii de fotografii expuse vor aduce în lumină perioada în care cele două artiste lucrau împreună la Institutul Goethe, evidențiind cadre din locațiile anterioare ale Institutului de pe străzile Henri Coandă și Tudor Arghezi. De asemenea, lucrarea „Protect Your Heart at Work” (2012) va fi expusă în clădirea de birouri de lângă pavilionul Goethe, iar prin aceste activări ale diverselor spații se evidențiază felul în care experiențele ajung să fie integrate în procesul artistic retrospectiv, cu ajutorul memoriei și al reactivării spațiilor afective.

Biroul de Cercetări Melodramatice

Biroul de Cercetări Melodramatice este o instituție dependentă înființată de Irina Gheorghe și Alina Popa în 2009 pentru a investiga rolul emoțiilor în spațiul public contemporan. Interesat de circulația afectelor care stă la baza societății neoliberale, Biroul examinează puterea limbajului, imaginilor și a emoțiilor de a împleti subiecte reale și ficționale pentru a genera o potențialitate a subversivității.

Cercetarea sa asupra multiplelor forme de ierarhizări, structuri și statistici interoghează circulația capitalului emoțional și adoptă o metodologie melodramatică, așa numita melocritică. Proiectele BCM includ un ghid de instrucțiuni pentru a plânge în public, un instructaj de protecția muncii pentru noul tip de office work, o emisiune de gătit care folosește iubire și aur ca ingrendiente principale, și o prognoză meteo camuflată într-o scenă melodramatică plasată în România industrială de azi.

Lucrările Biroului au fost expuse, între altele, la Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București, Galeria Suprainfinit (București), Trafo House of Contemporary Arts (Budapesta), HOME (Manchester), Galeria Pratt Manhattan, Times Museum (Guangzhou), WING (Hong Kong), SAVVY (Berlin), Art Encounters (Timișoara), Skolska 28 Gallery (Praga), bak (Utrecht), Museum Moderner Kunst (Viena), Ujazdowsky Castle  (Varșovia), messagesalon (Zurich) și Galeria Posibilă (București).