Cum se văd artiștii? Cinci autoportrete bântuite

Marii artiști au viziuni unice asupra lumii, asupra vieții, dar și asupra propriei lor persoane. Din lupta cu demonii rezultă uneori autoportrete dintre cele mai ciudate.

Pablo Picasso – Autoportret în fața morții, 1972

Picasso a lucrat până în ultimele sale clipe; se pare că lucra încă la ora 3 dimineața, pe 8 aprilie, cu doar câteva ore înainte de a muri. Dedicarea sa față de artă a rămas de nezdruncinat până la sfârșit, acest portret fiind o mărturie a acestui spirit.

Autoportretul lui Pablo Picasso în fața morții este considerat ultimul autoportret semnificativ al lui Pablo Picasso. Pictura, realizată cu mai puțin de un an înainte de moartea sa, surprinde perspectiva abstractă a artistului de a înfrunta mortalitatea. Cea mai izbitoare trăsătură a picturii este umbra vibrantă de verde și roz care îi domină fața, cu ochii larg deschiși care privesc din pânză.

Salvador Dali – Autoportret moale cu șuncă prăjită, 1941

În absența ochilor (adesea descriși ca fiind ferestrele sufletului), a unei expresii faciale recognoscibile, a unui corp pozat, cu haine și ornamente pe un fundal, putem avea impresia că nu avem prea multe de citit în ceea ce privește informațiile vizuale tradiționale. În acest autoportret al lui Dali există totuși câteva simboluri: furnici, bacon și cârje – obiecte care revin în lucrările sale. Furnicile care se târăsc în canalul lacrimal reprezintă moartea și descompunerea. Șunca poate reprezenta hrană și susținere, iar cârjele sugerează slăbiciune sau vulnerabilitate.

Arnold Böcklin – Autoportret cu moartea cântând la vioară, 1872

Böcklin a dezvoltat o obsesie pentru mortalitate în urma morții fiicei sale minore. Din acel moment, aceasta a devenit punctul central al operei sale, deși niciodată atât de evident ca în Autoportretul cu moartea cântând la vioară. Böcklin nu se privește, ci se ascultă. Ascultă cuvintele fermecătoare ale unui sfârșit vesel, spectrul care îi stă mereu în spate.

Frida Kahlo – Autoportret cu colier de spini și colibri, 1940

Frida Kahlo a așezat o sumă de creaturi simbolice în acest tablou. Ea nu a pictat o scenă realistă, ci a folosit aceste elemente simbolice pentru a-și exprima sentimentele. O pasăre simbolizează adesea libertatea și viața. Mai ales o pasăre colibri care este colorată și care plutește mereu deasupra florilor. Dar în acest tablou, pasărea colibri este neagră și lipsită de viață. Acesta ar putea fi un simbol al Fridei însăși. Frida și-a petrecut cea mai mare parte a vieții în dureri fizice după accidentul de autobuz care a avut loc când avea optsprezece ani. Autoportretul este o pictură despre suferința ei.

Gustave Courbet, Omul disperat, 1843-1845

După spusele artistului însuși, Omul disperat ar trebui să fie considerat ca o expresie literală a experienței sale trăite. La urma urmei, în 1843, când Courbet a realizat acest autoportret anxios, era un tânăr fără identitate clar conturată, care încă se străduia să-și construiască o reputație.

În ciuda entuziasmului său, s-a trezit din ce în ce mai deziluzionat de instituțiile de artă, deoarece a fost respins în mod repetat de saloanele sancționate de stat. Este momentul din viață surprins perfect de unul dintre cele mai originale autoportrete din istoria artei.