Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Experiment vizual al artistului Cătălin Negrea, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”
catalin negrea, muzeul national constantin brancusi

Experiment vizual al artistului Cătălin Negrea, la Muzeul Național „Constantin Brâncuși”

Un experiment vizual al artistului Cătălin Negrea, o incursiune în lumi imaginare care sfidează metaforic realitatea, va fi prezentat la Muzeul Național „Constantin Brâncuși” începând cu 7 septembrie, ora 18:00.

„Este un alt experiment suprarealist cu trimiteri antagonice către pop-suprarealism și către alte forme vizuale de simbolism oniric, cu o viziune satirică și cu un demers ludic. Prin acest demers artistic, propun o lume sensibilă, irațională cu trimiteri metafizice către tensiuni firești împrumutate din spațiul cotidian”, mărturisește Cătălin Negrea.

Pornind de la schițe culese din caietele de studiu, cu personaje delirante antropomorfe cu accente zoomorfe în compoziții figurative care stârnesc emoții elaborate, autorul se abate de la demersul și tehnicile clasice cochetând cu tehnicile digitale și noile tehnologii AI ducând schițele sale către un alt câmp dinamic al imaginației.