Expoziția care reprezintă România la Veneția, vernisată
„Ce este munca/ What Work Is”, de Șerban Savu, proiectul expozițional care reprezintă anul acesta țara noastră la Bienala de Artă de la Veneția, a fost vernisat în 18 aprilie în Pavilionul României din Giardini della Biennale şi în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică.
Cea de-a 60-a Expoziție Internațională de Artă – La Biennale di Venezia are loc în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024.
La Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția, a fost prezentată componenta proiectului curatoriat de Ciprian Mureșan care va consta în realizarea, în acest spaţiu, a unui mozaic de mari dimensiuni, precum şi în desfăşurarea unui program de dezbateri publice.
Expoziția din Pavilionul României examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și arta de propagandă din fostul Bloc de Est.
„Plecând de la tema muncii și a muncitorului, predilectă în arta realist-socialistă, dar îndepărtându-mă de ea, personajele din lucrările mele nu sunt nici eroice, nici utopice, sunt oameni obișnuiți aflați între lumi și sisteme, care scapă atât propagandei, cât și productivității economice. Această suspendare între muncă și timp liber conturează un spațiu anarhic, un spațiu al libertății personale, la care eu mă raportez prin filtrul istoriei artei”, explică artistul Șerban Savu.
45 de picturi în Pavilion
Pavilionul României găzduiește un poliptic amplu ce cuprinde 45 de picturi – o privire condensată asupra practicii lui Savu din ultimii cincisprezece ani.
Protagoniștii dezorientați și figuranții stângaci din imagini par angrenați în ritualuri care seamănă în egală măsură cu munca și cu recreerea.
Pe banca din fața polipticului vizitatorii se pot așeza pentru a admira și interacționa cu opera lui Șerban Savu. Mergând de la blocul în care Savu a crescut până la o biserică în ruină și un sit arheologic, machetele, din aceea zonă sunt decorate cu mozaicuri care se îndepărtează de temele uzual ilustrate în contexte religioase sau în cosmogoniile muncii din arta socialistă. În loc să înfățișeze mari realizări industriale sau apoteoze mistice, mozaicurile vorbesc despre eșec, ambiguitate și perplexitate. Picturile și mozaicurile compun un spațiu în care vizitatorii sunt confruntați cu o chestionare a muncii prin intermediul definițiilor sale negative: ce nu este munca, ce nu arată a muncă și ce nu înseamnă munca.
Răspunzând temei generale a celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia, „Străini pretutindeni”, aleasă de curatorul Adriano Pedrosa, lucrările lui Savu sunt o reflecție asupra stării de suspendare într-un limb politic sau economic, asupra senzației de dislocare și dorului de casă asociate cu munca în străinătate, asupra rupturii dintre muncă și simțul apartenenței.
Intervenție site-specific
Invitat să răspundă proiectului lui Șerban Savu, studioul de design grafic Atelier Brenda (Sophie Keij și Nana Esi) din Bruxelles propune o intervenție site-specific pe fațada și la începutul traseului expozițional din Pavilionul României. Lucrările lor sunt o reflecție asupra muncii, asupra corpului care muncește și asupra cuantificării lor financiare, și asupra iconografiilor contrapropagandei. La începutul traseului expozițional din Pavilion, o monedă de metal, rezultatul cercetării efectuate de Atelier Brenda despre transformarea într-un bun comercial a timpului liber, este prezentată într-un panou de sine stătător din sticlă. Amplasată la începutul traseului expozițional, moneda condensează unele dintre temele explorate de expoziție. Basorelieful realizat de Atelier Brenda pe fațada Pavilionului are un impact la o scară monumentală, subminând în același timp genul comemorativ, iar posterul lor – asemenea unei planșe dintr-un potențial atlas al figurilor care muncesc – acționează prin intermediul unei genealogii speculative a definițiilor contemporane ale muncii.
Completând expoziţia din Pavilionul României, Savu va deschide la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția un atelier de mozaic.
Pe durata celor șapte luni ale bienalei, perechi de mozaicari vor lucra în spaţiul situat la parterul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneția la crearea unui mozaic de mari dimensiuni, pornind de la o pictură a lui Savu. Integrând performativ aspectul micilor ateliere venețiene, Noua Galerie le oferă astfel vizitatorilor un spațiu unde aceștia pot să asiste la nașterea unei lucrări de artă care îmbină interogații conceptuale și istorice și tradiția manufacturieră. Noua Galerie va găzdui și un program de dezbateri publice pe teme ce merg de la istoria artei mozaicului până la teoriile muncii din antropologia, economia și filosofia contemporană, ecologie și societatea post-muncă, coordonate de criticul cultural Ovidiu Țichindeleanu din Republica Moldova.
Proiectul va fi completat de publicarea unui catalog editat de Mihnea Mircan și Bertha Savu ce va reuni o serie de texte critice relevante pentru temele abordate în practica lui Șerban Savu.
Programul de vizitare a expoziţiei din Pavilionul României, respectiv de derulare a proiectului din Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică este următorul: în perioada 20 aprilie – 30 septembrie: între orele 11:00 – 19:00; în perioada 1 octombrie – 24 noiembrie: între orele 10.00 – 18.00. În conformitate cu programul bienalei, expozițiile sunt închise în zilele de luni, cu următoarele excepții: 22 aprilie, 17 iunie, 22 iulie, 2 și 30 septembrie, 18 noiembrie.