Expoziție de design textil, la Muzeul de Artă Cluj-Napoca
„Tactil / Textil”, expoziție de design textil, este deschisă la Muzeul de Artă Cluj-Napoca în perioada 14 – 29 noiembrie. Expoziția de grup, proiect coordonat de prof. univ dr. habil. Radu Pulbere și prof. univ. dr. Radu Șerban, este curatoriată de lect. univ. drd. Tina Chiriță și asist. drd. Larisa Petcuț.
Ea reunește lucrări realizate pe parcursul ultimilor 10 ani de absolvente ale programului de Masterat în Design Textil de la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca.
Utilizând materialele, mediile și tehnicile textile ca vectori de creațíe și expresie, lucrările elaborate reprezintă contribuții inovative. Acestea explorează domeniul textilelor experimentale, al aplicațiilor în artă și design textil pentru categorii de obiecte precum materiale textile cu utilizări multiple, surface design pentru aplicații textile sau obiecte textile de expresie artistică.
„Urmărind o schimbare de paradigmă privind genurile artelor vizuale și designul în arta contemporană, într-o manieră fluidă și trans-disciplinară, acestea deschid noi oportunități pentru abordarea designului prin integrarea expresiei textile, precum și realizarea unor noi tipologii de obiecte hibride. Operele realizate prezintă un grad important de originalitate, derivat din abordări neconvenționale și cercetarea unor materiale și tehnici alternative, fiind utilizate materiale în prealabil deconstruite, recompuse, prelucrate și reformulate”, spune Radu Pulbere, coordonator de proiect.
Expun artistele Laura Besoi, Timeea Brândaș, Denisa Călianu, Tina Chiriță, Cezara Costescu, Oana Rău Cotuna, Andreea Holotă, Cătălina Iacob, Gabriela Iușan, Kuti Maria, Mali Tilda, Ioana Mărcean, Denisa Marchiș, Cristina Mocan, Andreea Naherniac, Ida Olteanu, Larisa Petcuț, Maria Pop, Eliza Stanciu, Maria Untilov și Zay Arabela.