Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Femei în artă – Joan Jonas, figură esențială în inițierea artei video și artei performative
joan jonas, reanimation, 2010, 2012, 2013

Femei în artă – Joan Jonas, figură esențială în inițierea artei video și artei performative

Joan Jonas, figură esențială în inițierea artei video și artei performative, îmbină filmul mut, spectacole de magie și noi tehnologii în explorarea legăturii dintre corpul uman și imaginea înregistrată.

Începând din anii 1960, artista americană a chestionat felul în care ne privim și îi privim pe ceilalți prin obiectivul camerei video, modul în care percepem și gândim în era video și ce noi feluri de identități impun imaginile digitale.

Acum, instalațiile ei sunt incluse în cea mai amplă retrospectivă din SUA a creației ei, organizată de Museum of Modern Art din New York, intitulată „Joan Jonas: Good Night Good Morning” și deschisă până la 6 iulie.

Joan Jonas și-a creat personajul Organic Honey, un avatar exagerat al feminității. „Telepatia vizuală a lui Organic Honey a evoluat pe măsură ce m-am trezit investigându-mi continuu propria imagine pe monitorul aparatului meu video”, spune Jonas. Suprafețele reflectante aveau să fie un motiv cheie pe parcursul întregii cariere a artistei. În lucrările sale emblematice „Mirror Piece”, pe care le-a început în 1969, interpreții purtau oglinzi orientate spre public, care se găsea brusc confruntat cu propria imagine. Pentru Jonas, imaginea oglindită face mai mult decât să reflecte pur și simplu – se proiectează în lume și o schimbă, spun curatorii MoMA.

Istorii și ecologie

Artista s-a folosit în creația ei și de legende, istorii care leagă trecutul de prezent. În lucrarea video „Volcano Saga” (1989), ea a lucrat cu actrița Tilda Swinton pentru a reda o poveste islandeză despre personajul Gudrun și aventurile lui. Această lucrare video avea să fie prima dintr-o serie de piese axate pe personaje feminine din istorie și mituri. În astfel de lucrări, Jonas folosește efecte video pentru a insufla poveștilor vechi o formă contemporană de vrăjitorie, arătând astfel că tehnologia însăși este un fel de magie.

A continuat, în ultimele decenii, să inoveze cu instalațiile sale complexe, multimedia, abordând teme legate de mediul natural. Ea desenează animale, acompaniată de jazz, iar lucrările rezultate evocă viața interioară bogată a vietăților și precaritatea lor în fața schimbărilor climatice. Imaginile cu caracter ecologic se regăsesc în toate etapele carierei ei.

Joan Jonas (n. 13 iulie 1936) a revizuit în mod constant lucrările anterioare, transformând piesele din trecut și, uneori, încorporându-le proiectelor actuale, ca o ecologie dinamică, în continuă evoluție.

„Nu am văzut o mare diferență între o poezie, o sculptură, un film și un dans”, mărturisește Joan Jonas.