Femei în artă – Margaret Preston, pioniera modernismului australian
Margaret Preston a modelat peisajul cultural și estetic al Australiei, opera ei continuând să inspire și să genereze dezbateri, subliniind contribuția ei importantă la arta australiană a secolului al XX-lea. Recunoscută pentru picturile și xilografiile sale reprezentând peisaje locale și flora autohtonă, ea a fost o voce publică fără menajamente în ceea ce privește cultura australiană și a promovat un stil distinct australian, bazat pe principiile și motivele artei moderniste, aborigene și asiatice.
Născută la Adelaide în 1875, Margaret Preston (născută McPherson) a studiat în mari orașe australiene, înainte de a călători prin Europa începând cu 1904. A studiat trei ani la München și Paris, iar în 1912 a întreprins o a doua călătorie, mai îndelungată, în cadrul căreia a vizitat expoziția postimpresionistă organizată de Roger Fry la Londra și și-a expus picturile la Noul Salon din Paris, precum și la Academia Regală și la New English Art Club din Londra.

Dezvoltarea unui limbaj vizual cu specific australian
Implicându-se în dezbaterile din ce în ce mai intense din jurul modernismului, a început să îmbine multe influențe, precum postimpresionismul, primitivismul din arta europeană, mișcarea Arts and Crafts și ukiyo-e japonez.
Gravurile îndrăznețe pe lemn ale lui Margaret Preston sintetizează viața australiană în forme izbitoare, modele ritmice și culori luminoase.
După ce a studiat tehnicile japoneze de gravură pe lemn ukiyo-e în timpul călătoriilor ei în străinătate, Preston s-a concentrat pe surprinderea esenței țării sale – redând vaze cu flori de waratah și banskia alături de scene din Portul Sydney și Circular Quay.
Gravurile lui Preston au făcut ca viața de zi cu zi să pară extraordinară – demonstrând că modernismul australian nu era doar decorativ, ci îndrăzneț și cu un caracter distinct.
După întoarcerea lui Preston din Europa la Sydney, în 1919, s-a impus ca o figură centrală în răspândirea principiilor moderniste și a urmărit dezvoltarea unui limbaj vizual cu specific australian. Pentru a-și concretiza pasiunea de a defini o artă națională, Margaret Preston s-a orientat către materialul cultural al popoarelor indigene, ale căror modele le percepea ca fiind neafectate de gustul european. Deși a dat dovadă de progresism în recunoașterea valorii estetice a obiectelor și motivelor pe care le-a încorporat, abordarea sa nu a ținut seama de semnificația acestora pentru comunitățile de la care le-a preluat.

Margaret Preston a călătorit mult în Pacific, Asia, India și Africa, unde și-a cultivat interesul pentru arta și cultura non-europeană. Încorporând diverse stiluri și motive în opera ei, a căutat să creeze un limbaj vizual care să reflecte locul Australiei în regiunea Asia-Pacific și să acorde artei aborigene un rol fundamental – așa cum reiese din lucrări inovatoare precum „I lived at Berowra” din 1941.
În 1929, consiliul de administrație al ceea ce astăzi este Galeria de Artă din New South Wales a comandat lucrarea „Self portrait” – prima comandă de acest fel acordată unei artiste de către galerie. În 1937, Preston a câștigat o medalie de argint la Expoziția Internațională de la Paris. Artista a murit în 1963, în Mosman, o suburbie situată pe malul portului din Sydney.
National Gallery of Victoria găzduiește până la 31 ianuarie 2027 o amplă restrospectivă a creației lui Preston, care cuprinde și una dintre matrițele ei originale.

