Femei în artă – Yayoi Kusama, „prințesa bulinelor”
Artista japoneză Yayoi Kusama este cunoscută pentru arta sa în diverse medii – pictură, sculptură, performance și instalație – care are un numitor comun foarte captivant, punctele. Pe lângă faptul că este un pionier al artei plastice, și-a folosit creativitatea și în alte domenii, printre care muzica, designul, literatura și moda.
Supranumită „prințesa bulinelor”, Yayoi Kusama (n. 1929) a început să picteze folosind buline și plase ca motive în jurul vârstei de zece ani și a creat picturi fantastice în acuarelă, pastel și ulei.
Ea a povestit că, în copilărie, a avut o halucinație care a înspăimântat-o. Se afla într-un câmp de flori când toate au început să vorbească cu ea. Capetele florilor erau ca niște puncte care se întindeau cât vedea, iar ea a simțit că dispare sau, așa cum spune, că se șterge în acest câmp de puncte nesfârșite. Această experiență ciudată a influențat cea mai mare parte a lucrărilor sale ulterioare.
Adăugând semne și puncte peste tot în picturile, desenele, obiectele și hainele sale, are senzația că le face (și pe ele și pe ea însăși) să se topească și să devină parte din univers.
„Pământul nostru este doar o bulină printre milioanele de stele din cosmos. Bulinele sunt o cale spre infinit. Atunci când ștergem natura și corpurile noastre cu buline, devenim parte din unitatea mediului nostru”, spune artista.
Cu ele, ea creează medii pentru ca publicul să poată experimenta acest sentiment de auto-obliterare. Kusama le numește „Infinity Rooms” și le realizează prin instalarea a sute de lumini LED colorate în camere cu oglinzi. Punctele de lumină se reflectă astfel dând senzația de spațiu nesfârșit.
Kusama, de la pictură la film și literatură
Yayoi Kusama a ajuns în 1957 în Statele Unite, inspirată și susținută de Georgia O’Keeffe. Înainte de a pleca, i-a trimis o scrisoare artistei americane, căutând sfaturi și oportunități de a-și expune lucrările în SUA. Într-un interviu acordat în 2016 publicației The Guardian, Kusama a declarat că O’Keeffe „a răspuns cu multă bunătate și generozitate” la scrisoarea ei inițială, adăugând că acea corespondență „mi-a dat curajul de care aveam nevoie pentru a pleca la New York”.
În SUA, a expus picturi de mari dimensiuni, sculpturi moi și sculpturi ambientale care foloseau oglinzi și lumini electrice. La finalul anilor 1960, a organizat numeroase evenimente, cum ar fi festivaluri de pictură corporală, prezentări de modă și demonstrații împotriva războiului.
Instalațiile „Infinity Mirror Rooms” ale lui Yayoi Kusama au debutat în 1965. Lucrările incredibil de populare au fost instalate permanent în muzee și galerii din SUA, cum ar fi Broad din Los Angeles și Rubell Museum din Miami, precum și la Art Gallery of Ontario din Toronto și Tate Modern din Londra.
În 1968, filmul „Kusama’s Self-Obliteration”, pe care l-a produs și în care a jucat, a fost premiat la cea de-a patra Competiție internațională de film experimental din Belgia și la cea de-a doua ediție a Festivalului de Film din Maryland. El a câștigat și premiul al doilea la Ann Arbor Film Festival.
Kusama a organizat expoziții și a pus în scenă happening-uri și în diverse țări din Europa și s-a întors în Japonia în 1973. În timp ce a continuat să producă și să expună lucrări de artă, a publicat o serie de romane și antologii. În 1983, romanul „The Hustlers Grotto of Christopher Street” a câștigat premiul literar pentru scriitori emergenți acordat de revista lunară Yasei Jidai.
În 1986, a organizat expoziții personale la Musee Municipal, Dole, și la Musee des Beaux-Arts de Calais, Franța, iar în 1989, expoziții personale la Center for International Contemporary Arts, New York și la Museum of Modern Art, Oxford, Anglia. În 1993, a participat la cea de-a 45-a ediție a Bienalei de la Veneția.
Yayoi Kusama a început să creeze sculpturi în aer liber în 1994, inclusiv pentru Centrul Kenko din Fukuoka, Muzeul Municipal de Artă din Fukuoka, Bunka-mura de pe insula Benesse din Naoshima, Muzeul în aer liber din Kirishima și Muzeul de Artă din orașul Matsumoto, în fața gării Matsudai, Niigata, a Gării Lille-Europa a TGV din Franța, în parcul Beverly Gardens din Beverly Hills, Parcul Pyeonghwa,
Anyang și o pictură murală pentru holul de la stația de metrou din Lisabona.
În 1996, a început să expună lucrări în special în galerii din New York. O expoziție personală organizată aici a câștigat premiul Best Gallery Show 1995/96 și Best Gallery Show 1996/97 din partea Asociației Internaționale a Criticilor de Artă în 1996.
În 2008, filmul documentar „Yayoi Kusama, I adore myself” a fost lansat în Japonia și a fost proiectat și la festivaluri internaționale de film și în muzee.
Yayoi Kusama, în 2023
Yayoi Kusama a beneficiat de numeroase retrospective și a colaborat inclusiv cu case de modă. În ianuarie, artista a lansat o a doua colaborare cu brandul de lux Louis Vuitton.
Cea mai nouă expoziție personală a artistei japoneze la New York, care va fi deschisă în luna mai la Galeria David Zwirner, va include o nouă „Infinity Mirror Room”.
„I Spend Each Day Embracing Flowers” va include și noi picturi și noi sculpturi. Expoziția, care va fi vernisată pe 12 mai, va marca zece ani de la prima colaborare a lui Kusama cu David Zwirner și va fi „cea mai mare expoziție de galerie de până acum a artistei”.
Noua expoziție personală cu David Zwirner din luna mai urmează unei serii de alte proiecte și expoziții de anvergură ale lui Kusama în acest an: o retrospectivă care se află în prezent la muzeul M+ din Hong Kong, o expoziție în aer liber recent închisă la Muzeul de Artă Islamică din Doha și dezvelirea lucrării de artă în mozaic „A Message of Love, Direct from My Heart to the Universe” la noul terminal al Long Island Railroad din New York.
Premii și distincții
Kusama a primit Premiul Asahi în 2001, Medal with Dark Navy Blue Ribbon în 2002, Ordinul Artelor și Literelor (Officier) și Premiul guvernatorului din Nagano (pentru contribuția la încurajarea artei și culturii) în 2003.
În 2006, a primit National Lifetime Achievement Award, the Order of the Rising Sun, Gold Rays with Losette și The Praemium Imperiale – pictură.
I-a fost conferit titlul de cetățean de onoare al orașului Matsumoto, iar în 2009 a fost distinsă ca Persoană cu merite culturale în Japonia.
A întâlnit și a inspirat artiști importanți, printre care Donald Judd, Andy Warhol și Joseph Cornell, iar arta ei a fost parte a unor evoluții artistice interesante, precum pop art și minimalismul. Este și unul dintre primii artiști care au experimentat cu performance-ul și arta de acțiune.
Fotografie principală: portret Yayoi Kusama, 2020 Yusuke Miyazaki © Yayoi Kusama