Galeria bucureșteană Gaep, prima dată în secțiunea principală a târgului miart de la Milano
Galeria bucureșteană Gaep va fi prezentă la miart 2023, târgul internațional de artă modernă și contemporană din Milano, cu lucrări recente ale artiștilor Răzvan Anton, Raluca Popa și Ignacio Uriarte, în secțiunea principală, Established.
miart, organizat de Fiera Milano și condus pentru al treilea an de Nicola Ricciardi, va avea loc anul acesta în perioada 14 – 16 aprilie 2023 (avanpremieră VIP pe 13 aprilie).
Cu 169 de galerii participante (o creștere de două cifre în comparație cu ediția din 2022) din 27 de țări din întreaga lume, cu lucrări ale unor maeștri moderni, ale unor artiști contemporani consacrați și emergenți deopotrivă, această a 27-a ediție își confirmă rolul de întâlnire cheie pentru publicul de artă și atractivitatea sa internațională, cu aproximativ 40% mai mulți expozanți cu sediul în străinătate.
După ce a „demontat tăcerea/ smantellato il silenzio” în 2021 și a dat startul „primei mișcări/ primero movimento” a unei posibile noi partituri în anul următor, la cea de-a 27-a ediție miart continuă în șirul metaforelor muzicale, alegând să construiască imaginarul noii ediții în jurul cuvântului „Crescendo”.
Secțiunea principală a miart va găzdui galerii care prezintă arta contemporană în cea mai strictă interpretare a sa, precum și galerii care prezintă lucrări produse înainte de anul 2000, într-o selecție care variază de la maeștrii artei moderne la cele mai recente creații.
După mai multe participări în secțiunea Emergent, aceasta va fi prima prezentare a galeriei Gaep în secțiunea principală, Established.
Compoziție pentru pian & Brâncuși
Răzvan Anton, Raluca Popa și Ignacio Uriarte acționează într-un câmp extins, în care desenul nu este doar o compoziție de linii pe o suprafață plană, ci poate asimila strategii din alte medii de exprimare, precum fotografia, sculptura și muzica.
Printre lucrările din standul Gaep se află o selecție de desene din noua serie „Disegno Ricercato (I)”, pentru care Raluca Popa asociază o compoziție pentru pian – Musica Ricercata no. 1, de Ligeti – și o fotografie făcută de Brâncuși în atelierul său, în jurul anului 1920, înfățișând un grup de cinci sculpturi.
Demersul artistei se bazează pe o încercare de înțelegere a acestor două surse aparent incongruente și pe o cercetare a nuanțelor reprezentării lor prin desen și prin manipularea ulterioară a acestuia – uneori, ea taie și împletește două desene pentru a realiza o singură lucrare. Departe de a traduce partitura lui Ligeti într-un desen sau fotografia lui Brâncuși într-un desen ilustrativ, ea își propune să construiască ceva nou, „un tip de vas care să conțină mai multe tipuri de materialitate și moduri de a exista”.
Lucrări pornind de la arhiva foto Minerva
Prezentarea de la miart include și două lucrări de mari dimensiuni ale lui Răzvan Anton având ca punct de pornire Arhiva de Fotografie de Presă Minerva – o colecție de peste 30.000 de imagini realizate de fotoreporteri de la două ziare clujene între 1960 și 1990.
Pe parcursul ultimilor șapte ani, artistul a folosit asemenea imagini de arhivă ca șablon pentru a excava, oarecum paradoxal, un înțeles ascuns de pe suprafața lor, cu ajutorul unei tehnici heliografice. El începe prin a satura foile de desen cu o hașură realizată cu un pix albastru simplu. Peste acestea suprapune un film transparent imprimat cu negativul imaginii de arhivă. La final, expune ansamblul la lumina soarelui, pe ferestrele atelierului lui din Cluj, timp de săptămâni sau luni, pentru ca imaginea să se developeze. În practica lui Anton, pe care artistul însuși o descrie drept „contra-tehnologică”, timpul are răbdare.
Desene cu efecte sculpturale, cromatice
Într-o epocă a instantaneității și presiunii productivității, Ignacio Uriarte recurge la gesturi aparent ineficiente pentru a realiza desene ce presupun un efort vizibil. Lucrările lui, care amintesc de practicile riguroase ale Minimalismului și Artei Conceptuale, oferă greutate unor materiale prozaice de birou (pixuri simple, hârtie în format standard, markere permanente, rigle etc.) și unor acțiuni repetitive.
În desenele selectate pentru această prezentare, artistul generează efecte sculpturale, cromatice și iluzia de mișcare doar prin linii drepte sau un scribble foarte precis.
Participarea Gaep – singura galerie din România prezentă la această ediție – este sprijinită de ICR – Institutul Cultural Român.
Scurte biografii
Raluca Popa (n. 1979, trăiește și lucrează în Berlin) a absolvit masterul în Arte Plastice la Byam Shaw, Central Saint Martins, University of the Arts London (2011), după studii de licență la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (2003). Printre expozițiile recente se numără: 22 Women Artists (Stations, Berlin, 2022), Goodbye, Sarotti! (Soft Power Project Space, Berlin, 2021), Abecedar 2012 (Ultima Arhivă & Tranzit București, 2020), Viral Self-Portraits (expoziție online, MG+MSUM, Ljubljana, 2020), How to Disappear (expoziție personală, Gaep, București, 2019), Artistic Enquiries into Plants (Tranzit București, 2019) și The Unknown Portrait of Brancusi (expoziție personală, Europe House, Londra, 2016). A participat de două ori în bienalele de artă Sinopale (Sinop, 2022 și 2017) și Art Encounters (Timișoara, 2019 și 2017).
Răzvan Anton (n. 1980, trăiește și lucrează în Cluj-Napoca) a absolvit un master în desen la Camberwell College of Arts din Londra, după studii de licență și master la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca. Lucrările lui au fost incluse în expoziții la MGML – Match Gallery (Ljubljana, 2021), Motorenhalle/riesa efau (Dresda, 2019), Politecnico di Milano – Galleria del Progetto (Milano, 2019) și Bienala Art Encounters (Timișoara, 2017), printre alte locuri. Gaep a prezentat două expoziții personale ale sale: Studies of Gaze (2020) și Mnemonics (2015). Anton a fost artist în rezidență la MuseumsQuartier din Viena și la Casa de lângă Sinagogă, Mediaș, în cadrul proiectului Absența ca Patrimoniu/TRACES.
Ignacio Uriarte (n. 1972, trăiește și lucrează în Valencia, Spania) a studiat artele la Centro de Artes Audiovisuales în Guadalajara, Mexic, după studii inițiale în Administrarea afacerilor. Printre numeroasele lui expoziții se numără solo show-uri la La Ciudadela (Pamplona, 2020), Kunstraum Lakeside (Klagenfurt, 2019), Museo ABC (Madrid, 2018), Leopold Hoesch Museum (Düren, 2018), Berlinische Galerie (2015), The Drawing Center (New York, 2013), precum și în galerii din Madrid, Köln, Milano, Reykjavik și Beijing. Gaep a prezentat două expoziții personale ale sale: Sequential Operations (2022) și Three Ways to Draw and One Way to Call for Attention (2019).
Fotografie principală: Răzvan Anton, Fading Study (Tarnița Water Dam), 2022, pix albastru pe hârtie perforată, 168 x 150 cm © Răzvan Anton, prin amabilitatea artistului și a galeriei Gaep