Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Galerie timișoreană de artă inaugurată cu o expoziție Silviu Preda
silviu preda purple glow

Galerie timișoreană de artă inaugurată cu o expoziție Silviu Preda

Ornella Fusion Gallery va fi inaugurată la Timișoara, pe 30 iunie, cu expoziția „Purple Glow”, care reunește lucrări de Silviu Preda și este curatoriată de Cristina Simion.

Galeria din strada Gheorghe Lazăr nr.9 pune accent pe arta digitală – colaj digital, artă algoritmică și fractală, vectori, grafică pe calculator, pictură și desen fotografic, pictură și desen digital, fotografie, print 3D.

Va avea un program curatorial prin care vor fi promovați și susținuți artiștii români din zona artelor digitale, cu două spații distincte – unul ce va fi dedicat expozițiilor temporare și celălalt, lucrărilor reprezentative aparținând artiștilor locali.

Lucrări expuse public în premieră

„Purple Glow” este un solo show semnat de fotograful timișorean Silviu Preda. Cu un titlu inspirat de versuri ale lui W.B. Yeats („There midnight’s all a glimmer, and noon a purple glow”/ „Când miezul nopții-i licărire, amiaza-strălucire violet”), dar mai ales de cercetările lui privind culoarea în fotografie, expoziția include serii deja cunoscute publicului, cu un istoric impresionant de expoziții naționale și internaționale („Personal Impulses”, „Horry”, „Diform”, „Radiography”), precum și lucrări și instalații recente, prezentate în formate și dimensiuni noi, între care seria „Purple Easter”, expusă public în premieră.

Cu un interes marcant în analiza refracției și dispersiei culorilor, Preda folosește cercetările sale tehnice în construcția și afirmarea unui stil artistic propriu, spune curatoarea. Dincolo de propensiunea pentru imaginile vibrante, artistul s-a remarcat în ultimii ani prin compoziții baroce, cu personaje alegorice și accente de critică socială, ale căror elemente de scenografie sunt gândite și executate în detaliu, dar și prin serii de fotografii orientate către studiul formelor și al culorilor, pline de poezie și fragilitate.

Silviu Preda realizează și controlează toate etapele procesului creativ, de la mesaj și concept, până la mise-en-scene, fotografiere, prelucrare și imprimare digitală, cu preocuparea constanta pentru păstrarea nealterată a viziunii artistice orginale.

Pe lângă numeroase participări la prestigioase expoziții de grup naționale și internaționale (precum „Experimenta – The Other Photography Exhibition”, Roma 2022, „Ost Anders Festival”, Germania 2022, „The Art of Photography”, Barcelona 2023), a avut câteva expozitii personale bine primite de public și presă, între care „The Autopsy of an Ephemereal Society” (galeria Europa, Bienala Internațională de Arte Vizuale Brașov 2021), „5 O’Clock Pandemic Tea” (Tiny Griffon Gallery, Nürnberg, 2022), „Dystopia” (galeria ARTEX a UAP Valcea, 2023), „Twisted Mind” (Centrul Bastion Timisoara 2021).

Silviu Preda este absolvent al Facultății de Arte și Design, Universitatea de Vest Timișoara, membru UAP, fost bursier al Fundației Regale Margareta a României și laureat al premiului „Griselini Master”. În 2022, a primit medalia de aur la Budapest International Photo Awards.

„Purple Glow” va putea fi vizitată până pe 30 august 2023, la Ornella Fusion Gallery, de luni până vineri, între orele 10:00 și 18:00.