Harta-program a Nopții Muzeelor pentru București
Harta-program a Nopții Muzeelor pentru București este disponibilă online și urmează să fie tipărită în 15.000 de exemplare, a anunțat Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
Harta poate fi accesată pe site-ul noapteamuzeelor.org.
Ea va putea fi obținută odată cu vizitarea primul obiectiv din seria de 57 incluse în oferta pentru București, în limita stocului.
În plus față de ce este înscris pe hartă, sunt două puncte de interes – Muzeul de Artă Recentă și Muzeul Universității București.
Cea de a 18-a ediție a Nopții Muzeelor va avea loc pe 14 mai, la nivel național, și propune publicului expoziții, intervenții și experimente artistice, proiecții, spectacole, ateliere, concerte, tururi interactive, toate desfășurate în format fizic, după două ediții marcate de pandemie.
Sunt incluse în programul național 203 obiective din 87 de locallități din 39 de județe.