Femei în artă – Imelda Cajipe Endaya, vocea artei feministe filipineze
Imelda Cajipe Endaya este cunoscută pentru activitatea de pionierat în domeniul artei feministe și angajate social. Încă din anii 1970, gravurile, picturile și instalațiile ei în stilul realismului social au abordat problemele cu care se confruntă societatea filipineză, printre care inegalitatea de gen, identitatea culturală, precum și conceptele de migrație, globalizare și comunități din diaspora.
Pe lângă activitatea sa artistică, Cajipe Endaya este scriitoare, curatoare, organizatoare și educatoare informală. E cofondatoare a colectivului de artiste Kasibulan și a revistei Pananaw: Philippine Journal of Visual Arts.
De la gravură la pictură
După absolvirea, în 1970, a Facultății de Arte Plastice de la Universitatea din Filipine, Diliman, s-a remarcat inițial ca graficiană. În prima sa serie importantă, „Mga Ninuno (Strămoși)”, din perioada 1976 – 1979, ea a analizat critic identitatea națională filipineză așa cum reiese din materialele extrase din arhivele coloniale.
Folosind tehnicile de gravură și serigrafie, Cajipe Endaya a fototransferat imagini reprezentând filipinezi pe suprafața tipărită, inspirându-se din surse variate, de la manuscrise spaniole din secolul al XVI-lea, precum Codexul Boxer, până la fotografii de la începutul secolului al XX-lea.
Inspirată în parte de prima ei călătorie în Europa și Statele Unite din 1980, când a descoperit capodopere precum frescele din Capela Sixtină și tabloul „Rondul de noapte” al lui Rembrandt, Imelda Cajipe Endaya a început să treacă de la gravură la pictură. La întoarcerea în Filipine, câteva luni mai târziu, pe măsură ce Revoluția Puterii Poporului lua amploare, a simțit o responsabilitate civică de a critica crimele dictaturii lui Ferdinand Marcos.
Economia țării, aflată în colaps, a obligat-o să devină ingenioasă, incorporând în lucrările ei materiale provenite din surse locale și ușor accesibile. Folosea pânză și sawali, un panou din împletitură de bambus utilizat de obicei ca perete despărțitor și draperie pentru ferestre în zonele rurale din Filipine.
Înarmarea, feminismul și familia afectată de migrație
O temă centrală în opera lui Cajipe Endaya este denunțarea celor care incită la război și amenință pacea în regiune. De exemplu, tabloul „Daing ng Puso” (Heart’s Plaint) din 1985 condamna amplasarea bazelor militare americane în Golful Subic — indicator al militarizării statului Filipine.
Un element central al practicii artistice a Imeldei Cajipe Endaya îl constituie rolurile sociale ale femeilor.
Încă de la început, ea și-a folosit opera ca mijloc de a da expresie vieții interioare a femeilor. Femeile din picturile ei se află într-o căutare constantă pentru a se înțelege pe sine, pentru a-și îmbunătăți mediul înconjurător și pentru a milita atât pentru ele însele, cât și pentru cei marginalizați.
În 1987, alături de artistele Julie Lluch, Anna Fer, Sister Ida Bugayong și Brenda Fajardo, Cajipe Endaya a pus bazele KASIBULAN (Kababaihan sa Sining at Bagong Sibol na Kamalayan – Femeile în artă și o conștiință emergentă). Colectivul pune accent pe vocea distinctă și contribuția esențială a artistelor filipineze în istoria artelor vizuale a națiunii, pe importanța meșteșugurilor considerate în mod tradițional domeniul femeilor și pe redescoperirea figurii babaylan: preotesele din Filipine din perioada precolonială care au fost demonizate și persecutate în timpul colonizării spaniole.
„Prima dată când cineva mi-a spus că opera mea este feministă a trebuit să caut semnificația termenului. Presupun că este feministă pentru că încercam să mă salvez de opresiune, și nu o făceam doar pentru mine, ci și pentru alții ca mine”, declara arrtista anul trecut pentru Artforum.
Familia lui Cajipe Endaya, la fel ca multe alte familii filipineze, a suferit schimbări din cauza migrației: doi dintre cei trei copii ai ei s-au mutat în străinătate pentru a-și câștiga existența. Ea descria asta ca o viață marcată de siguranță economică, dar și de o imensă suferință sufletească.
Prima femeie recompensată cu Ordinul Artiștilor Naționali ai Filipinelor
După cinci decenii dedicate artei și comunității sale, Imelda Cajipe Endaya rămâne devotată cauzei celor care suferă din cauza opresiunii și luptă împotriva acesteia.
Luna aceasta, la vârsta de 77 de ani, a primit Ordinul Artiștilor Naționali ai Filipinelor pentru Arte vizuale, fiind prima femeie recompensată cu această distincție. Începând cu 1972, este cea mai înaltă distincție națională acordată filipinezilor care au adus contribuții deosebite și semnificative la dezvoltarea artei în țară.
A expus în muzee și galerii din Asia, dar și la New York. Operele sale se regăsesc în colecțiile Băncii Centrale a Filipinelor, Centrului Cultural al Filipinelor, Galeriei Naționale de Artă din Filipine, Galeriei Naționale din Singapore, Muzeului Metropolitan din Manila, Muzeului Prefectural din Okinawa și Muzeului de Artă Asiatică din Fukuoka.
Foto: „Heart’s Plaint”, Imelda Cajipe Endaya

