INTERVIU – Alejandra Moros, despre corporalitate, realitate și SF

Artista americană Alejandra Moros susține corporalitatea ca întotdeauna importantă. Într-un interviu acordat Curatorial, ea vorbește despre obsesia pentru mici detalii, despre Florida ca sursă de inspirație, „un loc precar din punct de vedere ecologic și politic”, despre realul care are multe de oferit, poveștile și viitorurile imaginate de oameni fiind mult mai valoroase pentru ea decât cele inventate de ceva alimentat de modele de inteligență artificială.

Alejandra Moros (n. 2000, Miami) folosește pictura, desenul și obiectele găsite pentru a explora teme precum transformarea, science fiction-ul și adaptarea, pornind de la interesul pentru felul în care modificarea corporală poate servi drept indicator al timpului, al locului și al intenției. Ea locuiește în Miami, explorând legăturile dintre aceste teme și peisajul Floridei.

După expoziții în statul natal, dar și la Los Angeles, Londra și Amsterdam, în prezent participă cu lucrări în expoziția colectivă „In the Body Lies the Truth” de la galeria bucureșteană IOMO, ce explorează limbajul involuntar al corpului.
Lucrările celor nouă artiști selectați de Thom Oosterhof pot fi văzute până la 13 iunie în spațiul de la Combinatul Fondului Plastic.

În lucrările tale, corpul este adesea tratat ca ceva fluid și adaptabil, mai degrabă decât ca ceva fix. Ce te-a determinat inițial să alegi corpul ca subiect principal?

Alejandra Moros: Mereu glumeam cu prietenii că jucăm un joc continuu de asocieri – „asta seamănă cu aia, ceea ce îmi amintește de cealaltă chestie, care seamănă cu asta…” — iar faptul că mă concentrez asupra părților corpului care m-au atras de la început îmi dă senzația că îi las și pe alții să intre în joc. De acolo, rețeaua de interese și influențe asupra operei s-a extins considerabil, dar accentul pus pe corp a luat naștere inițial din tendința mea de a fi obsedată de mici detalii și de ceea ce îmi amintesc acestea.

Te interesează corpul ca un fel de arhivă?

Alejandra Moros: Cu siguranță, și când vorbesc despre corpuri nu mă refer doar la cele umane. Hiperspecificitatea corpurilor individuale, hiperspecificitatea grupurilor de corpuri dintr-un anumit timp, loc, credință sau necesitate – toate acestea nu vor înceta vreodată să mă fascineze.

În ce mod combini pictura, desenul și obiectele găsite – arheologice sau speculative? Cum decizi când o idee aparține unui mediu sau altuia?

Alejandra Moros: Am colecționat întotdeauna obiecte, iar acestea mi-au inspirat mereu picturile, dar abia recent am început să modific în vreun fel aceste obiecte. Mi-a plăcut întotdeauna să caut – o imagine, o piatră, o linie interesantă – și încerc să-mi dau seama în permanență cât din toate acestea mă simt confortabil să împărtășesc și cât doresc să păstrez pentru mine. Uneori, pictarea unui obiect îl face să pară mai mult un secret, alteori păstrarea unei pietre pentru mine timp de ani îi conferă un caracter prețios. Uneori, modificarea unui obiect mi se pare un gest rău. Uneori, pictarea unui obiect mi se pare prea revelatoare, alteori o imagine este atât de captivantă încât nu-mi pot imagina să nu o dezvălui în întregime. Lucruri diferite îmi oferă lucruri diferite; încerc să fac ceea ce mi se pare potrivit pentru fiecare imagine, obiect, idee. Este subiectiv și naiv, dar îmi iubesc lucrurile.

Practica ta abordează transformarea și adaptarea. Consideri aceste idei ca fiind personale, politice, biologice sau toate la un loc?

Alejandra Moros: Sunt toate acestea… una nu există fără cealaltă. Modurile în care corpurile, umane sau de altă natură, au fost împinse să se transforme, să se adapteze, să evolueze să se integreze etc. fie pe termen lung, fie pe termen scurt, sunt determinate în totalitate de factori ecologici, politici, biologici, individuali și sociali. Între acest lucru și jocul de asocieri pe care l-am menționat, nimic nu este izolat – totul devine inevitabil legat de altceva, fie că este vorba despre o legătură reală, tangibilă, fie despre una imaginată, comparativă. Și marea majoritate a lucrărilor se leagă de Florida, care este un loc precar din punct de vedere ecologic, politic și așa mai departe. Lucrările se găsesc aici și sunt create aici. Trebuie să mă gândesc la toate acestea.

În ce măsură tehnologia — procedurile cosmetice, protezele, bioingineria, inteligența artificială — îți influențează modul în care îți imaginezi corpul viitorului?

Alejandra Moros: Îmi place foarte mult science fiction-ul, în special operele lui Le Guin, datorită modului în care lucrurile idealizate în prezent pot fi eliminate, iar moduri alternative de a trăi pot fi imaginate. Ce-ar fi dacă ceea ce ne dorim ar exista deja, dacă nu ar trebui să ne simțim atât de blazați? De aceea sunt atât de interesată de proteze, proceduri, modificări corporale – cât de necesară este replicarea în opoziție cu funcționalitatea, ce funcționează ca un substitut, ce îl apropie pe individ de percepția sa interiorizată despre sine și de ce acea percepție sau nevoie se află acolo unde se află? „Corpul viitorului” poate părea un lucru insurmontabil la care să te gândești. Cred că întotdeauna îl leg de fascinația mea din copilărie pentru biologie și evoluție, și poate că asta face ca aceasta să fie o modalitate copilărească de a gândi despre el, dar oricât aș încerca să mi-l imaginez, oricât mi-ar oferi science fiction-ul un milion de realități diferite din care să aleg, realitatea modului în care corpurile, umane sau de alt fel, au supraviețuit deja, au prosperat și s-au transformat pentru a face acest lucru este mai nebunească decât orice aș putea inventa pentru corpul viitorului.
Cu tot respectul (sau nu), nu mă gândesc prea mult la inteligența artificială. Lucrurile reale au destul de oferit, iar poveștile și viitorurile imaginate de oameni sunt mult mai valoroase pentru mine decât cele inventate de ceva alimentat de aceste modele.

Corpurile sunt din ce în ce mai mult mediate prin ecrane, filtre și identități virtuale. Crezi că fizicalitatea devine mai importantă sau mai puțin importantă în ziua de azi?

Alejandra Moros: Corporalitatea va fi întotdeauna importantă.

Participi la o expoziție colectivă la București. Este prima dată când îți expui lucrările în Europa de Est? Ai pregătit un proiect sau o serie specială?

Alejandra Moros: Da, este prima dată când lucrările mele sunt expuse în Europa de Est. Când Thom m-a contactat legat de expoziție, ideea mi s-a părut atât de legată de tot ceea ce gândesc deja încât am putut să trimit lucrări recente care nu au fost realizate special pentru expoziție, dar având permanent în minte temele acesteia.

Ce discuții speri că lucrările tale vor genera în legătură cu identitatea, autonomia și viitorul corpului uman? Ce sentiment sau întrebare ți-ar plăcea să rămână oamenilor în minte cel mai mult timp?

Alejandra Moros: Am impresia că majoritatea discuțiilor pe care le aud despre opera mea sunt speculații despre ceea ce reprezintă picturile și desenele, lucru care îmi face întotdeauna plăcere. Sper ca acest joc al asocierilor să continue la nesfârșit, pentru că eu nu pot decât să-l alimentez într-o anumită măsură. Sper ca totul să se conecteze, pentru că deja se întâmplă asta. Sper să existe explicații și speculații nebunești, pentru că s-au întâmplat deja lucruri și mai nebunești, iar povești și mai nebunești au fost deja spuse. Sper să nu rămână centrat pe om, și știu că nu am control asupra acestui lucru, pentru că odată ce îl prezint, nu mai este al meu, dar nici nu a fost al meu de la bun început.

Ce urmează pentru tine după București?

Alejandra Moros: Tocmai am deschis o expoziție personală aici, în Miami, la Tunnel Projects, care va fi deschisă până la 12 iunie, intitulată „chicle y polvo”. Acum încep să lucrez la o expoziție care se va deschide în septembrie: o expoziție în doi, cu cineva a cărui muncă o admir foarte mult. Sunt foarte, foarte, foarte entuziasmată.