Ioana Gorzo și Dumitru Gorzo expun pentru prima oară împreună, la Arsmonitor
Ioana Gorzo și Dumitru Gorzo expun pentru prima oară împreună, la Arsmonitor din București, în perioada 29 februarie – 12 aprilie.
Expoziția-dialog „Doi Gorzo” continuă programul curatorial al galeriei Arsmonitor din anul curent. Ioana Gorzo și Dumitru Gorzo, ale căror personalități și opere sunt distincte, în mod radical opuse, propun o confruntare neașteptată între pictura aparent figurativă și cea evident expresionistă. Pentru cei doi, este pentru prima oară când aleg să expună împreună, oportunitatea organizării acestui duo-show fiindu-i oferită echipei curatoriale a galeriei Arsmonitor.
Cei doi colaborează și expun adesea în contexte comune, în regim solo, enumerând, printre altele, galeria Slagg din New York și diverse spații din România, cum ar fi la Carusel/Cărturești din București, precum și în Reșița, Timișoara și Bistrița, sau în expoziții de grup, precum recenta „Expoziția Dan Popescu”.
Anti-reprezentare într-o discuție despre desen și pictură
„Desenul și pictura celor doi comunică și se completează pe un teritoriu mai puțin chestionat când vine vorba despre artă. În ciuda aparențelor, arta celor doi se aliniază de aceeași parte a anti-reprezentării. Expoziția «Doi Gorzo» deschide o discuție despre desen și pictură în răspăr cu tertipurile viziunii istoriei artei, mai aproape de o problemă a studiilor vizuale și a temei imaginii, ca interes fundamental al culturii vizuale în contemporaneitate. Această perspectivă alternativă asupra artei e adesea obturată de o înțelegere retro-modernistă a picturii ca formă tehnică superioară a manualității. (…) Pe de o parte, pentru Ioana Gorzo, imaginea e o temă de studiu făcut cu răceală și obiectivitate, subiectul reprezentat fiind anulat și înlocuit de multiplele degradări obținute printr-un demers care duce la ștergere. Pe de altă parte, pentru Dumitru Gorzo, imaginea e o temă fierbinte, în care forma liberă și conturul sunt anulate cu materialitate și straturi minerale printr-un demers al adaosului. Într-un caz, imaginea e urma păstrată printr-o serie de eliminări, în celelalt, e accident și surplus”, se arată în textul curatorial.
Arsmonitor, cea mai nouă galerie de artă din peisajul cultural al Bucureștiului, este un start-up dedicat artei și transformării, dar, mai ales, dialogului dintre artiști, colecționari și comunitățile de iubitori de artă. Cofondatorii galeriei, Mia Munteanu (antreprenor) și Silviu Pădurariu (curator), și-au propus să creeze o planșă culturală care să faciliteze întâlnirea cu arta atât pentru colecționari și pasionați, cât și pentru neofiți.
Expoziția inaugurală „Abțibild. Arte neaplicate” a adus împreună 10 artiști reprezentativi pentru ultimele trei decade ale artei contemporane românești și pentru trei spații culturale distincte din România, uniți sub o pasiune comună pentru imagine, formă și expresie artistică.