Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Jeff Koons a pierdut un proces în Italia privind o operă semnată de el, despre care spunea că este „falsă”
Banality

Jeff Koons a pierdut un proces în Italia privind o operă semnată de el, despre care spunea că este „falsă”

Artistul Jeff Koons, prin lucrările sale, a subţiat graniţa dintre fals şi autentic, dar, de data aceasta, o instanţă din Italia s-a pronunţat definitiv legat de o lucrare despre care el spunea că este „falsă” şi era cuprinsă în seria „Banality”, potrivit Art News.

Instanţa din Milano a decis că sculptura a două creaturi care se aseamănă unor şerpi despre care Koons spunea că e un „prototip-rebut”, este, de fapt, opera sa originală.

Primii care au scris despre acest lung proces au fost jurnaliştii de la Corriere della Serra. Totul a pornit de la un broker de asigurări, care a cumpărat sculptura în licitaţie, în 1991, cu 500.000 de lire. Când a încercat să vândă opera, în 1997, a cerut un act de autenticitate de la Koons, pe care cel din urmă i l-a refuzat.

Există trei variante ale lucrării, iar Koons a încercat să demonstreze că varianta care aparţinea brokerului de asigurări este falsă.

„Banality” este una dintre cele mai apreciate serii ale lui Koons. O variantă a sculpturii analizate de instanţa italiană a fost vândută la licitaţie Christie’s, în 2019, pentru 711.000 de dolari.

Corriere della Sera scrie că, în urma acestui verdict, artistul ar putea să plătească o sumă de bani posesorului sculpturii.

Credit foto: jeffkoons.com