Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Londra și New York dispută o sculptură medievală în valoare de 2 milioane lire sterline
deposition from the cross (around 1190 1200) © department for culture, media and sport.

Londra și New York dispută o sculptură medievală în valoare de 2 milioane lire sterline

Victoria & Albert Museum din Londra și Metropolitan Museum of Art din New York sunt implicate în disputa pentru o sculptură medievală din fildeș în valoare de 2 milioane de lire sterline.

„Deposition from the Cross” (cca. 1190 – 1200) a fost vândută, în mod privat, prin Sotheby’s, muzeului american la finalul anului trecut pentru mai mult de 2,5 milioane de dolari, cu condiția ca aceasta să primească o licență de export.

Recent, subsecretarul de stat pentru artă și patrimoniu Stephen Parkinson a retras temporar licența de export pentru statuie.
Piesa a fost împrumutată V&A din 1982 până la sfârșitul anului 2022, iar muzeul sau orice alt cumpărător cu sediul în Marea Britanie are acum termen până la 2 februarie fie pentru a egala oferta făcută de Met, fie pentru a-și semnala intenția serioasă de a strânge fondurile necesare. În acest din urmă caz, termenul ar putea fi prelungit cu patru luni.
Deocamdată, V&A nu a comentat privind achiziționarea sculpturii.

Decizia lui Parkinson a fost luată la sfatul Comitetului de examinare a exportului de opere de artă și obiecte de interes cultural din Regatul Unit. În raportul comitetului a fost notat că statuia este „unul dintre cele mai importante obiecte din punct de vedere cultural și estetic” analizat de acesta în istoria recentă, potrivit The Art Newspaper.

Piesa din fildeș înaltă de 17 cm a fost probabil sculptată în York dintr-o bucată mare de colț de morsă și a fost parte dintr-un ansamblu, poate unul de altar, reprezentând Patimile lui Hristos. În această secțiune, Iisus este coborât de pe cruce de Iosif din Arimateea. O piesă mai mică din fildeș care îl reprezintă pe Iuda la Cina cea de Taină, despre care se crede că provine din același grup, a fost donată V&A în 1949 și, până de curând, a fost expusă alături de „Deposition” în galeriile medievale ale muzeului.

„Deposition from the Cross” a fost trimisă la Sotheby’s de colecționarii londonezi John și Gertrude Hunt, însă proveniența ei anterioară rămâne învăluită în mister.