Cum a dus „Divina Comedie” la crearea unei emblematice sculpturi

Scene din „Divina Comedie”, poem din secolul XIV al lui Dante Alighieri, au stat la baza uneia dintre creațiile de căpătâi ale sculpturii mondiale.

În 1880, Direcția franceză pentru Arte Plastice i-a încredințat lui Auguste Rodin sarcina de a crea o operă pentru intrarea în noul Muzeu al Artelor Decorative. El a început lucrul la „Porțile Iadului”, o pereche de uși înalte de 6 metri, acoperite cu panouri sculpturale care înfățișau scene din „Divina Comedie”.

Inspirate în principal de „Infernul” — prima parte a poemului epic în care autorul călătorește prin cele nouă cercuri ale Iadului —, ușile erau decorate cu ai mult de 200 de figuri torturate, inspirate de avertismentul descris de Dante la intrarea în Iad: „Lăsați orice speranță, voi cei care intrați”.

Mai multe dintre figuri au fost turnate individual de Rodin, ca piese de sine stătătoare. Una dintre ele a devenit „Gânditorul”, care a fost expusă prima dată în 1888. Aceasta redă un bărbat contemplând „nu doar cu mintea, cu fruntea încruntată, nările dilatate și buzele strânse, ci cu fiecare mușchi al brațelor, spatelui și picioarelor, cu pumnii încleștați și degetele de la picioare strânse”, potrivit artistului.

Figura emblematică a lui Rodin s-ar fi putut să nu ajungă niciodată la recunoaștere mondială dacă nu ar fi fost „eliberată” din cadrul proiectului sculptural pentru care fusese concepută inițial.

Interpretări ale „Gânditorului”

Auguste Rodin a mărit sculptura pentru Salonul de la Paris din 1904, unde a stârnit reacții diverse. Cealaltă dintre cele mai cunoscute sculpturi ale lui Rodin, „Sărutul”, a fost de asemenea concepută inițial ca parte a „Porților Iadului”, și a fost îndepărtată din instalație, deoarece cuplul îmbrățișat părea, din punct de vedere tematic, în dezacord cu restul figurilor de pe porți.

Amplasată central pe pragul ușii, chiar deasupra celor două uși, figura meditativă a lui Rodin a fost modelată după luptătorul francez Jean Baud și a fost interpretată în mai multe moduri. Ar putea fi o reprezentare a artistului însuși, contemplându-și creația, sau figura biblică a lui Adam, plin de remușcări pentru rolul său în aducerea păcatului originar în lume.

Interpretarea cea mai răspândită susține că figura îl reprezintă pe Dante însuși — teorie susținută de faptul că titlul inițial al operei era „Poetul”. De fapt, e considerat că numele a fost dat sculpturii după ce au fost semnalate asemănări între figura lui Rodin și statuia lui Lorenzo de Medici realizată de Michelangelo între 1520 și 1534, intitulată „Il Pensieroso” („Gânditorul”). Într-o versiune timpurie a „Gânditorului”, figura ar fi fost mai ușor de identificat ca fiind Dante, întrucât purta o bonetă tradițională florentină, potrivit Sotheby’s Institute.

Rodin a lucrat la „Porțile Iadului” 37 de ani, lăsând opera neterminată la moartea sa, în 1917. Muzeul de Arte Decorative, pentru care a fost comandată, nu a fost vreodată realizat, dar un mulaj al acelor uși gigantice se află la Muzeul Rodin din Paris, cândva Hôtel Biron, locul în care Rodin a lucrat la acest proiect. Primul dintre exemplarele din bronz pe care Rodin le-a realizat pentru „Gânditorul” în 1904 este de asemenea expus în muzeu. Alte variante ale „Porților Iadului” se găsesc la Musée d’Orsay din Paris, la Kunsthaus Zürich și la Muzeul Rodin din Philadelphia, unde au fost folosite anterior ca intrare pentru vizitatori.