Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Lucrare sonoră în spațiul public. „Treads of Solitude”, în Oltenița
treads of solitude, accelerator

Lucrare sonoră în spațiul public. „Treads of Solitude”, în Oltenița

Lucrarea sonoră „Treads of Solitude” va fi prezentată de artista Alina Ion, pe 3 septembrie, în orașul natal Oltenița, ca parte a etapei de artă în spațiul public din programul „Accelerator. Mentorat și producție pentru artiști emergenți”.

Această lucrare sonoră a Alinei Ion, artistă selectată în cadrul programului în martie 2022, reprezintă o cercetare asupra comunității locale.

„Treads of Solitude” conține „instrucțiuni” sau indicii privind direcțiile (stânga, dreapta) și coexistă în spațiul public offline, dar și online. Parametrii pentru piesa sonoră urmează o scurtă călătorie. Spectatorul pornește (ideal) de la casa lui și își termină taseul la stația de autobuz (interurban). Călătoria este încărcată de sunete și priveliști care se suprapun, creând o stare de confuzie în care realitatea și ficțiunea se topesc una în cealaltă, se arată în prezentarea proiectului.

Însoțitor de drum pe termen scurt

Alina Ion a transmis: „Lucrarea «Treads of Solitude» a pornit de la un drum recurent, cu care mulți suntem familiarizați – un traseu care unește acasă – sau ceea ce numim acasă – și gara, sau autogara – un punct de plecare către alte destinații. Derivat din întrebarea: Există un simț de apartenență la o comunitate într-o stare de solitudine?, audio-ul se vrea a fi un însoțitor de drum pe termen scurt, care ghidează, prin niște direcții generale, fiecare ascultător în parte, lăsându-l totodată să-și construiască propriul traseu”.

Lucrarea este gândită astfel încât să nu ocupe un loc specific și să nu fie legată de un eveniment punctual, ci mai degrabă deschisă pentru un interval de timp nelimitat: odată puse marcajele în spațiu, acestea vor rămâne acolo până când vor fi deteriorate sau luate.

Artista se descrie astfel: „Sunt născută în «locul unde nu s-a întâmplat nimic» și de 12 ani mă aflu într-o relație de iubire-ură cu Bucureștiul. Mergând pe marginea cotidianului, prinzându-mă de detalii și încercând să abordez (percepția asupra) spațiului, probabil încă gândesc ca un pictor ascuns sub lungul și vastul termen al «interdisciplinarității»”.

„Accelerator” a demarat pe 1 octombrie 2021 și se derulează până pe 30 septembrie 2023. Bugetul proiectului este 1.069.301,00 de lei (216.707,74 de euro) pe întreaga sa durată. Valoarea finanțării nerambursabile (85% Grant SEE și 15% bugetul național) este 962.370,90 de lei (195.036,97 de euro).