Lucrări de artă care au marcat anul 2022

În 2022, expozițiile de succes au revenit, iar târgurile de artă de top din lume, inclusiv Bienala de la Veneția și Documenta, au fost din nou organizate cu și pentru public.

Deși artiștii făcuseră artă cu aceeași pasiune în timpul pandemiei ca înainte, anul acesta energia a fost deosebit de palpabilă, scrie artnews.com.

În toată lumea în acest an, artiștii au continuat să exploreze modurile în care rasismul, colonialismul și misoginismul modelează societatea și au făcut acest lucru la fel de vital ca întotdeauna.

Winslow Homer, „The Gulf Stream” (1899/1906)

Această imagine, înfățișată în mod memorabil în Gulf Stream, este una ambiguă, așa că nu este de mirare că oamenii de știință și artiștii au fost obsedați de ea de peste un secol. Și nu a fost un șoc când, la retrospectiva Homer a Muzeului Metropolitan de Artă din acest an, curatorii Stephanie Herdrich și Sylvia Yount au plasat pictura în față și în centru. Dar felul neobișnuit în care curatorii au abordat această lucrare a făcut-o să fie atât de notabilă chiar și în zilele noastre.

Poate că lucrarea este într-adevăr despre comerțul transatlantic cu sclavi, sau despre lipsa de drepturi, chiar și după abolire. Având în vedere asta, apare o viziune cu totul nouă asupra operei lui Homer – un exemplu al multiplelor moduri în care misterele istoriei artei se adâncesc doar pe măsură ce sunt privite prin noi lentile critice.

Johannes Vermeer, „Girl with a Flute” (1665-70)

„Fata cu flaut” a lui Johannes Vermeer (1665-70) a fost în atenția mass-media în octombrie, când Galeria Națională de Artă din Washington au anunțat că, în urma unor analize, lucrarea atribuită maestrului olandez este doar o copie a stilului lui.

Unul dintre cele patru tablouri de Vermeer din colecția Galeriei Naționale, este un portret al unei fete într-o haină de blană albastră și o pălărie conică care ține un flaut de aur.

După ce au analizat cu atenție pictura, experții au observat că îi lipsește precizia tipică lui Vermeer și că stratul final de vopsea conținea pigmenți măcinați grosier, incompatibili cu finisajul neted obișnuit al artistului. Deși cred că lucrarea a fost realizată de un asociat al lui Vermeer, nu există date ale existenței unui atelier, ucenici sau asistenți. În noiembrie, Rijksmuseum din Amsterdam a anulat decizia Galeriei Naționale și a restabilit atribuirea picturii lui Vermeer. Anul viitor, la Rijksmuseum, eticheta de perete va purta numele maestrului olandez atunci când tabloul va apărea în cea mai mare expoziție dedicată vreodată lui Vermeer.

Hew Locke, „The Procession” (2022)

Una dintre cele mai discutate lucrări în acest an, la Londra, a fost „The Procession” a lui Hew Locke, instalată în sala centrală a clădirii neoclasice de la Tate Britain. „Procesiunea” prezintă zeci de figuri – îmbrăcate în haine complicate și vibrante – pe măsură ce sunt surprinse, așa cum spune titlul, în mijlocul unei procesiuni.

Nu este clar ce fel de procesiune. Este un carnaval, așa cum sugerează unele dintre cele mai strălucitoare personaje, cu rochiile lor mari? Sau este o înmormântare, așa cum sugerează mai multe figuri în negru, dintre care unele poartă o sculptură asemănătoare sicriului? Ceea ce este atât de fascinant la acest proiect este că este o adevărată sculptură în cerc.

Privitorul poate merge în ritmul său și să observe aceste costume detaliate, un contrast puternic față de o procesiune obișnuită, în care cei care trec dispar după câteva momente. Aici, pot fi studiate hainele și, făcând acest lucru, devine clar că sunt multe în joc.

Locke și-a modelat ținutele și bannerele cu diverse documente istorice și fotografii care fac referire la comerțul transatlantic cu sclavi și rolul pe care Henry Tate, după care a fost numit muzeul, l-a jucat în acesta.

Baan Norg Collaborative Arts and Culture, „The Ritual of Things” (2022)

Ruangrupa, colectivul din spatele Documenta 15, a identificat cuvântul indonezian „nongkrong” drept unul dintre principiile călăuzitoare ale qunquienialului. Înseamnă „să petrecem împreună”, dar, așa cum a scris Minh Nguyen în Art in America, a fost mai mult despre auto-organizare și împărtășirea resurselor decât nepotismul clasic al lumii artei.

Au existat multe moduri și multe locuri de a petrece timpul în Kassel în această vară, dar unul dintre cele mai proeminente, emblematice și – importante – ușor de găsit a fost o rampă de skate cu graffiti creată de Baan Norg Collaborative Arts and Culture, intitulată „The Ritual of Things”.

Dar, ca și în cazul majorității proiectelor Documenta 15, aspectul cel mai intrigant al proiectului a avut loc, de fapt, în afara Uniunii Europene. Colectivul thailandez a donat skateboard-uri folosite în Kassel, apoi le-a dus la Nong Pho, unde i-a invitat pe skateri să se plimbe la fermele de lapte din regiune, combinând lecțiile de skating cu cele agricole. Grupul speră să împuternicească generația mai tânără să se implice în agricultura durabilă care onorează localnicii, pământul lor și economia thailandeză.

Precious Okoyomon, „To See the Earth Before the End of the World” (2022)

Dintre toate lucrările foarte mari și frumoase din expoziția principală a Bienalei de la Veneția din acest an, niciuna nu a ieșit în evidență ca instalația lui Precious Okyomon „To See the Earth Before the End of the World”, numele său fiind o referire la un poem din 2010 de Ed Roberson.

Instalația a luat forma unei grădini care nu este plină cu flori colorate, ci cu buruieni, cu o specie de plantă invazivă adusă din China și Japonia în SUA. Într-un fel de protest anticolonial, planta kudzu și-a revendicat propriul spațiu de expoziție ce găzduiește în principal artiști de sex masculin albi.

Piet Mondrian, New York City 1 (1941)

Potrivit pentru o epocă în care puțini pot pretinde că știu care este partea se sus și cea de jos, lucrarea „New York City 1” al lui Piet Mondrian a stârnit comentarii din nou în acest an, după sugestii că a stat cu susul în jos timp de 75 de ani.

Citând discrepanțe în fotografiile cu atelierul artistului, precum și o expoziție montată la scurt timp după moartea sa, un curator pentru o nouă expoziție Mondrian la muzeul Kunstsammlung Nordrhein-Westfalen K20 din Germania a susținut că orientarea picturii a fost incorectă în toți acești ani.

Dar apoi l-a agățat așa cum fusese arătat înainte și a adăugat: „Dacă răstorn lucrarea, risc să o distrug”, a spus ea, adăugând: „Poate că nu există nicio aliniere corectă sau greșită?”.

Paula Rego, „Abortion Series” (1998)

În 1998, Paula Rego a început o serie de imagini inspirate de un referendum pentru legalizarea avortului în țara ei natală, Portugalia, referendum care nu a fost votat. Ea a atras tinere în situații disperate, în agonie emoțională și fizică din cauza procedurilor ilegale. Picturile rezultate bazate pe acestea – și disponibilitatea lui Rego de a discuta despre propriul avort – au schimbat conștiința publicului în jurul unui subiect tabu și este creditat cu cel de-al doilea referendum de succes pe această problemă în Portugalia.

„Pare de necrezut că aceste bătălii trebuie duse din nou și din nou. Este grotesc”, a spus Rego pentru The Guardian în 2019. „Fac tot ce pot prin munca mea, dar atât bărbații, cât și femeile trebuie să facă față acestui lucru. Afectează și bărbații. Nu rămâi însărcinată singură, nu?”.

Adina Pintilie, „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”(2022)

Proiectul semnat de Adina Pintilie care a reprezentat România la cea de-a 59-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – La Biennale di Venezia 2022 a fost văzut în Pavilionul României din Giardini della Biennale.

„Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului/ You Are Another Me – A Cathedral of the Body” reprezintă o nouă etapă a procesului de cercetare, în mai multe limbaje și discipline artistice asupra intimității și corporalitpății, început de Adina Pintilie în 2010. Faza anterioară a acestuia a fost reprezentată de lungmetrajul „Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, premiat în 2018 cu marele trofeu la Festivalul de Film de la Berlin.

În timp ce proiectul se înscrie în conversațiile actuale care reevaluează normativul în materie de gen, abilități și diversitate corporală, rădăcinile cercetării artistice se găsesc în experiența personală și în contextul artistei, precum și în procesele sale de experimentare și învățare, îmbogățite de colaborarea pe termen lung cu protagoniștii. Adina Pintilie explorează rolul central pe care intimitatea îl joacă în viețile noastre, modul în care ne raportăm la noi înșine și la ceilalți, cu ajutorul unei metodologii aparte, inspirate de diverse practici corporale și investigații psihologice, de teoria atașamentului, terapia traumei, psihosomatică și Constelațiile Familiale.