Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Luvru a limitat numărul zilnic al vizitatorilor
paris,,france, ,september,20:,the,louvre,museum,facade,on

Luvru a limitat numărul zilnic al vizitatorilor

Muzeul Luvru din Paris, cel mai vizitat muzeu din lume, a anunțat că a limitat numărul zilnic al vizitatorilor la 30.000, pentru a asigura o „vizită confortabilă” și condiții optime de lucru pentru personalul muzeului.

Înainte de pandemie, Luvru primea zilnic până la 45.000 de vizitatori. Când a fost redeschis după o perioadă de 16 săptămâni de carantină, în iulie 2020, nu a limitat oficial capacitatea, însă numărul de vizitatori era scăzut în contextul epidemiologic.

Muzeul a luat tacit decizia de a limita numărul zilnic de vizitatori în iunie 2022, la scurt timp după ce fusese anunțat că Laurence des Cars va fi președinte-director începând cu luna septembrie.

Odată cu cifrele pentru 2022, Luvru a anunțat oficial și schimbarea în ceea ce privește numărul de vizitatori acceptat zilnic. Anul trecut, muzeul a fost vizitat de 7,8 milioane de persoane, cu 120% mai mult față de 2021 și cu 19% mai puțin față de 2019. Atunci a fost înregistrat vârful de 9,6 milioane de vizitatori.