Met inaugurează în 2030 aripa dedicată artei moderne și contemporane
Metropolitan Museum of Art (Met) a dezvăluit designul pentru noua sa aripă de cinci niveluri care va fi dedicată artei moderne și contemporane, ce se află în faza de planificare de zece ani.
Aripa va avea o suprafață de 11.700 metri pătrați și este concepută de Frida Escobedo, ea fiind prima femeie care a proiectat vreodată o aripă a muzeului newyorkez vechi de 154 de ani.
Pentru noua construcție planificat să fie inaugurată în 2030 a fost strânsă din donații private suma de 550 de milioane de dolari. Aripa numită oficial „Oscar L. Tang and H.M. Agnes Hsu-Tang Wing”, după cei doi donatori care au oferit 125 milioane de dolari, este în faza de proiect din 2014. Costurile uriașe au împiedicat muzeul să își realizeze proiectul pentru arta modernă și contemporană, deși, în cele din urmă, Met pare să fi strâns suficienți bani pentru a-l finaliza.
Capodopere din secolele XX și XXI vor fi expuse în aproximativ 6.500 de metri pătrați de galerii. Printre operele de artă preconizate a fi găzduite aici se numără importante lucrări cubiste donate de Leonard Lauder în 2013.
Spațiul pentru arta modernă și contemporană, extins cu 50%
În planul său actual, aripa va extinde spațiul Met pentru arta modernă și contemporană cu aproximativ 50%.
Designul pare să reflecte ambițiile Met de globalizare a galeriilor sale de artă modernă și contemporană, care au fost în general americane și europene, așa cum se întâmplă în cazul multor instituții americane importante. Met a început să schimbe acest lucru în mod public la mijlocul anilor 2010, cu anexa Met Breuer, găzduită în fostul sediu al Muzeului Whitney, unde Met a organizat expoziții pentru artiști internaționali precum Mrinalini Mukherjee, Lygia Pape și Marisa Merz.
Arhitecta mexicană are în vedere acest lucru, pornind de la fațadă. Muzeul a descris-o ca un „ecran arhitectural care face referire la un limbaj arhitectural universal ce acoperă mai multe culturi și secole”.
Planul ei include o cafenea, la al cincilea nivel al noii aripi, iar grădina cu sculpturi va fi mutată. Anterior, grădina de sculpturi, care a găzduit lucrări de mari dimensiuni realizate de Jeff Koons, Imran Qureshi, Adrián Villar Rojas și alții, se afla pe acoperișul de la etajul cinci al muzeului. Acum, acea grădină de sculpturi se va afla pe o terasă de la etajul patru al clădirii lui Escobedo.
„Designul elegant și contemporan al lui Escobedo reflectă nu numai o înțelegere a istoriei arhitecturii, materialității și expresiei artistice, ci și o profundă apreciere a misiunii, colecției și vizitatorilor Met”, spune directorul muzeului, Max Hollein.
Foto ©Filippo Bolognese Images/ Frida Escobedo Studio