Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Muzeele Fellini şi M+ se regăsesc pe lista celor mai bune muzee noi alcătuită de Condé Nast Traveler
m+ museum

Muzeele Fellini şi M+ se regăsesc pe lista celor mai bune muzee noi alcătuită de Condé Nast Traveler

Muzeul Fellini din Rimini şi Muzeul M+ din Hong Kong se regăsesc pe lista celor mai bune noi instituţii de cultură de gen din lume alcătuită de Condé Nast Traveler.

În principiu, publicaţia de tradiţie face un top al hotelurilor, dar selecţia a fost extinsă către restaurante şi spaţii de cultură.

Muzeul Fellini, Rimini

Potrivit reprezentanţilor revistei, muzeul din locul în care s-a născut genialul cineast aduce un adevărat omagiu lumii imaginate de acest creator.

Acesta ocupă două clădiri din centrul oraşului şi este o „experienţă imersivă în adevăratul sens al cuvântului”. Imagini apar pe pereţi atunc când vizitatorii suflă într-o pană, fântâni arteziene sunt pornite pentru a evoca imagini grandioase din filmele regizorului, iar vizitatorii sunt invitaţi să se sprijine de o sculptură uriaşă ce o ilustrează pe Anita Ekberg.

M+, Hong Kong

Muzeul a fost în construcţie timp de un deceniu şi a fost deschis în noiembrie, anul trecut. Acum este unul dintre cele mai vaste muzee de artă contemporană şi impactul vizual începe de la faţada acoperită cu LED-uri ce redau imagini în mişcare. În prezent, adăposteşte aproximativ 8.000 de lucrări, printre care se regăsesc fotografii semnate de Ai Weiwei. De asemenea, vizitatorii se pot delecta la un sushi bar cu produse aduse din Tokyo.

MoMu, Anvers

Este muzeul – cult dedicat modei în acest oraş. Colecţia care omagiază creatorii de modă flamanzi este impecabilă. Vizitatorii se pot delecta cu istoria modei, dar pot afla detalii şi despre tradiţia creării dantelei în acest oraş. A fost redeschis după lucrări de renovare care au durat trei ani.

Museo de Arte Contemporáneo Atchugarry, Uruguay

Proiectat de Carlos Ott, MACA aduce un omagiu peisajului local şi cuprinde părţi realizate din lemn de eucalipt. Are trei spaţii expoziţionale principale, unul fiind dedicat ariştilor locali. Celelalte două spaţii sunt rezervate expoziţiilor internaţionale temporare.

Biblioteca Murakami, Tokyo

Conceptul acestui spaţiu face ca o bibliotecă să intre pe lista unor locuri râvnite pentru pasionaţii de călătorii şi cultură. Într-o măsură, este un „altar” dedicat universului scriitorului Haruki Murakami şi conţine 3.000 de volume, manuscrise şi traduceri, un salon unde se aud cântece de pe discurile favorite ale autorului, iar în cafeneaua de la subsol este servită cafeaua preferată a romancierului. Alături de cafea, pot fi comandate preparate care se regăsesc în romanele lui Murakami.

Muzeul Munch, Oslo

Acesta adăposteşte 28.000 de lucrări semnate de Edvard Munch şi alţi expresionişti. Dincolo de desfătarea culturală, realizatorii topului recomandă barul de pe terasă, de unde poate fi admirat portul oraşului.

The Academy Museum of Motion Pictures, Los Angeles

Cuprinde o vastă colecţie de obiecte care se regăsesc în filme care au intrat în istorie, dar şi un cinematograf spectaculos cu 1.000 de locuri. Dincolo de obiectele care au o semnificaţie specială pentru pasionaţi, muzeul are şi o vocaţie legată de activism şi promovează un viitor mai just în industria cinematografică.

Muzeul de Artă din Denver

După o renovare estimată la 150 de milioane de dolari, muzeul a fost redeschis la finalul anului trecut. Are etaje întregi dedicate operelor din America Latină şi lucrărilor de artă modernă. Clădirea principală a muzeului are opt etaje, iar reînnoirea a adus galerii interconectate, pavilioane şi restaurante.

În fotografie: Muzeul M+, Hong Kong