Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Muzeu NFT pentru a conserva statalitatea și istoria Ucrainei
nft museum

Muzeu NFT pentru a conserva statalitatea și istoria Ucrainei

Un muzeu NFT a fost lansat „pentru a conserva statalitatea și istoria Ucrainei”, a anunțat vice-ministrul pentru Transformare Digitală, Alex Bornyakov, potrivit artnews.com.

Bornyakov a dezvăluit pe Twitter planurile pentru site-ul numit „Meta History: Museum of War”.

Site-ul va include și un calendar al evenimentelor din țară, fiecare însoțit de un NFT corespunzător.

Fiecare NFT va include un mesaj privitor la un moment important din război și o ilustrație creată de câte un artist ucrainean.

Până acum, doar primele trei zile din război au fost documentate. NFT-urile vor fi disponibile pentru vânzare pe 30 martie. Fiecare este evaluat la 475 de dolari, iar banii obținuți vor merge către Ministerul Transformării Digitale.

Proiectul este descris ca unul ce luptă împotriva diseminării de către Rusia a știrilor false și a propagandei.

„Dezinformarea este folosită de Rusia în Ucraina la același nivel cu armele letale. Muzeul NFT este bazat pe intenția de a păstra amintirea evenimentelor reale din război via blockchhain și de a strânge donații pentru sprijinirea Ucrainei”, se arată în mesajul publicat pe Twitter.

Totul poate fi imortalizat folosindu-se tehnologia blockchain. În cazul Meta History, ministerul folosește mesajele Twitter de la organismele guvernamentale internaționale și de la oficiali ca marcaje verificate ale evenimentelor.

Proiectul urmează mai multor campanii cu NFT de strângere de fonduri care au avut succes. Spre exemplu, proiectul UkraineDAO NFT, condus de Nadia Tolokonnikova, membră a grupului Pussy Riot, a strâns peste 5 milioane de dolari.