„Nighthawks” de Edward Hopper, scenă de film emblematică

„Nighthawks” (1942), capodopera absolută a lui Edward Hopper, păstrată la Art Institute din Chicago, întruchipează sentimentul universal de singurătate care bântuie marile orașe.

Acest tablou în clar-obscur rezumă toată arta acestui mare pictor american, maestru al atmosferei tăcute și melancolice. Pictată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, lucrarea a depășit epoca sa pentru a deveni una dintre cele mai emblematice opere de artă ale secolului XX.

În acest tablou ce redă o seară din 1942, atmosfera din acest restaurant tipic american este sufocantă. Scăldat într-o lumină palidă care străpunge noaptea, acesta este decorul unui spectacol foarte trist: sprijiniți de bar, trei clienți misterioși sorb din cafea fără să-și adreseze un cuvânt, nici măcar o privire. Prizonieri ai singurătății lor, ei par să nu observe prezența chelnerului care se agită în spatele tejghelei. Maestru al atmosferelor melancolice, Edward Hopper avea 60 de ani când a pictat acest tablou, care nu a întârziat să se impună ca una dintre capodoperele artei secolului XX. Într-o perioadă în care Statele Unite tocmai se angajaseră în conflictul mondial care devasta Europa din 1939, pictorul transpunea pe pânză anxietățile existențiale ale societății americane.

Ca la cinema

Născut în 1882, Hopper s-a impus ca pictor emblematic al stilului de viață american după ce a abandonat o carieră de ilustrator publicitar (pe care o detesta). Împreună cu soția sa Jo, care era și ea pictoriță, frecventa asiduu teatrele și cinematografele de pe Broadway. Nu este deci o coincidență că „Nighthawks” evocă o scenă de film. Ca un cineast, artistul acordă o importanță primordială încadraturii și compoziției imaginii. Geometria riguroasă a restaurantului, cu unghiurile sale drepte și suprafețele netede care se întind pe orizontală ca un plan filmat cu o cameră cu unghi larg, contrastează cu verticalitatea tipică a arhitecturii newyorkeze. Ca de multe ori la Hopper, spectatorul este ținut la distanță de scenă, pe care o observă aici de pe stradă, ca și cum ar privi un film proiectat într-o sală întunecată.

Un far în noapte

Lumina intensă din restaurant este, de asemenea, inspirată din cinema și amintește de iluminarea frontală a reflectoarelor de pe platourile de filmare. Ea contrastează cu întunericul străzii și strălucește ca un far în noapte. De asemenea, ea menține personajele într-un fel de bulă, ca și cum ar fi închise într-un borcan. Galbenul aproape fluorescent al pereților amintește de cel din „Café de nuit” al lui Vincent van Gogh, pictat în 1888 în timpul șederii sale la Arles, pe care Hopper l-a admirat probabil în cadrul unei importante retrospective pe care MoMA i-a dedicat-o artistului olandez în anii 1930.

Stilul de viață american

Mașini de cafea strălucitoare așezate pe tejghea, distribuitoare de șervețele de hârtie, căni: Edward Hopper nu a lăsat niciun element de decor la voia întâmplării, după cum o demonstrează numeroasele schițe pregătitoare realizate de artist, dar și notele din jurnalul lui Jo, care a detaliat conștiincios procesul de creație al tabloului. Localul apare ca întruchiparea perfectă a stilului de viață made in USA. Cu excepția faptului că, în viziunea artistului, visul american cedează locul anxietății și singurătății, care închid ființele într-o tăcere sufocantă.

Singurătate ultramodernă

La Paris, unde a petrecut mai multe sejururi între 1906 și 1910, Edward Hopper s-a impregnat de avangarda europeană. El se inspiră în special din Félix Vallotton, cu mai multe personaje indiferente – în special cupluri. Pictorul a făcut astfel din incomunicabilitatea dintre bărbați și femei unul dintre motivele sale preferate, inspirându-se probabil din experiența personală. În „Nighthawks”, tânăra roșcată cu privirea melancolică nu este alta decât soția sa, Jo (care a pozat pentru multe dintre lucrările sale), în timp ce pictorul și-a împrumutat propriile trăsături bărbatului tăcut, cu pălărie Borsalino, așezat lângă ea.

Inspirații

Monument al artei americane din secolul XX, „Nighthawks” face parte din acele opere copiate și parodiate de mii de ori, deosebit de apreciate de cultura pop. Printre toate aceste deturnări, trebuie menționat magnificul omagiu adus lui Hopper de regizorul Wim Wenders, în filmul său „The End of Violence” (1997). Una dintre scene, care îl plonjează pe spectator în culisele unui film, reconstituie fidel decorurile și atmosfera celebrului tablou.