Numărătoarea inversă de Anul Nou – proiectată pe noul muzeu de artă contemporană M+ din Hong Kong
De altfel, trecerea dintre ani va fi marcată, în Hong Kong, cu focuri de artificii spectaculoase, în portul Victoria şi la Filarmonică, arată newswire.ca.
Faţada muzeului de artă contemporană, acoperită cu LED-uri până la înălţimea de 65,8 metri va prezenta o poveste video creată de artişti locali despre locurile speciale ale oraşului, cartierele sale şi lumea artistică din acest spaţiu. Apoi, în ultimul minut al anului, va lăsa loc numărătorii inverse care se va încheia cu “2022”.
Sub lumina artificiilor, la Filarmonică va avea loc un concert special, în aer liber.
Sărbătoarea trecerii anului va putea fi văzută live pe canalul de YouTube HKTB.
Muzeul M+ a fost deschis la jumătatea lunii noiembrie şi este prima instituţie din Asia dedicată artei din secolele XX şi XXI.
Proiectul acestui muzeu datează de acum 14 ani, când a fost prezentat ca motor de dezvoltare al districtului cultural West Kowloon. Iniţial, bugetul stabilit a fost de 760 de milioane de dolari iar data deschiderii era în 2017, dar au existat numeroase amânări.