Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Numărul vizitatorilor Met, la nivelul prepandemie
new,york, ,circa,october,2016:,exterior,of,the,metropolitan

Numărul vizitatorilor Met, la nivelul prepandemie

Muzeul Metropolitan de Artă (Met) din New York a anunțat recent că a primit 4,6 milioane de vizitatori naționali și 900.000 de oaspeți internaționali în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2024.

Totalul – de 5,5 milioane – reflectă prezența la muzeul emblematic Met de pe Fifth Avenue, în Upper East Side din Manhattan, și la Cloisters, în Fort Tryon Park, în cartierul Washington Heights din oraș.

Cifrele arată o revenire la nivelurile prepandemie pentru Met, care a atras 7 milioane de vizitatori în 2019, perioadă în care includea Met Breuer, ce a ocupat spațiul brutalist în care a funcționat Whitney Museum of American Art.
Met a închis Breuer în 2020.

Mulți dintre rezidenții americani care au venit la Met anul trecut au fost din Big Apple, 3,3 milioane de new-yorkezi, numărul lor situându-se la 102% față de nivelul anului 2019. Muzeul permite locuitorilor din New York să plătească atât cât doresc pentru acces, iar începând din ianuarie 2023, ei pot rezerva online bilete, evitând astfel cozile.

Numărul relativ scăzut de vizitatori internaționali se potrivește unui raport publicat în luna mai de New York State Comptroller, care precizează că, la sfârșitul anului 2023, vizitatorii internaționali ai orașului New York au fost cu 14,1 % sub nivelul din 2019 sau prepandemic.