Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Sculpturi monumentale de Liu Wei, pe fațada Met
metropolitan museum of art, met, shutterstock, curatorial

Sculpturi monumentale de Liu Wei, pe fațada Met

Artistul chinez Liu Wei realizează patru sculpturi monumentale pentru fațada Metropolitan Museum of Art din New York, acesta fiind primul său proiect de anvergură din Statele Unite și prima lucrare comandată de Met unui artist din China în decurs de douăzeci de ani.

Inaugurată în 17 septembrie 2026, lucrarea site-specific va ocupa cele patru nișe ale fațadei muzeului dinspre Fifth Avenue, răspunzând atât arhitecturii în stil Beaux-Arts a muzeului, cât și colecției sale enciclopedice.

Artistul stabilit la Beijing, cunoscut pentru sculpturi și instalații de mari dimensiuni care explorează urbanizarea, transformarea și schimbările sociale, folosește tehnici de asamblare și reconfigurare pentru a crea patru lucrări noi care examinează ideile de fragmentare, ruptură, reparare și reînnoire.

Două sculpturi impunătoare vor flanca intrarea principală a muzeului, în timp ce alte două lucrări exterioare vor avea o dimensiuni mai mici. Combinând forme organice și geometrice, texturi, finisaje și culori diferite, sculpturile vor încorpora referințe la arhitectura și monumentele istorice, oscilând între perspective microscopice și monumentale.

Un motiv recurent în toate cele patru sculpturi va fi mâna umană, folosită de Liu ca punte între formele recognoscibile și cele fantastice și ca simbol al creației, al transformării și al legăturii.

„Această comandă reflectă și spiritul Aripii Tang a muzeului dedicate artei moderne și contemporane, care va fi deschisă în 2030, unde perspectivele globale și practicile artistice care depășesc limitele, precum cele ale lui Liu Wei, vor sta la baza modului în care prezentăm arta epocii noastre”, spune Max Hollein, director al Met.

Speculation

Intitulată „Speculation”, această comandă se inspiră parțial din experiența lui Liu de a fi trăit transformarea rapidă a Chinei în era globalizării. Combinațiile neașteptate de forme și referințe reflectă contradicțiile și incertitudinea care însoțesc perioadele de schimbare economică, politică și socială.

În loc să se integreze armonios în nișele clasice ale Met, lucrările sunt menite să submineze așteptările atât legate de clădire, cât și de sculptura publică tradițională.

Proiectul reprezintă a șaptea comandă de artă contemporană realizată pentru fațada istorică a Met, după lucrările realizate de Wangechi Mutu, Carol Bove, Hew Locke, Nairy Baghramian, Lee Bul și, cel mai recent, Jeffrey Gibson.

În plus, el vine într-un moment în care muzeul se pregătește pentru o extindere majoră a expoziției sale de artă modernă și contemporană. Noua aripă Tang a muzeului, inaugurată în 2030, va oferi noi galerii dedicate artei din perioada 1890 până în prezent.

Comanda pentru fațada Genesis: Liu Wei, „Speculation” va fi montată la Met între 17 septembrie 2026 și 8 iunie 2027.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.