Palatul „Cantacuzino”, care găzduiește Muzeul „George Enescu”, în proces de restaurare

Palatul „Cantacuzino”, care găzduiește Muzeul Național „George Enescu”, a intrat, pe 5 noiembrie, într-un amplu proces de restaurare, a anunțat Unitatea de Management a Proiectului din cadrul Ministerului Culturii.

Lucrările vor dura 24 de luni și costă 5,5 milioane de euro net, conform termenilor contractuali.

În anunțul făcut de UMP se arată: „În urma procedurii de achiziție publică licitație deschisă inițiată de Ministerul Culturii prin Unitatea de Management a Proiectului, în februarie 2018, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investitii «Consolidare, restaurare si amenajare Muzeul Național „George Enescu” – Palatul „Cantacuzino”, Casa memorială și Anexa» a fost semnat în iunie 2021, iar lucrările au început efectiv în data de 5 noiembrie a.c.”.

Lucrările de reabilitare se vor adresa clădirii principale, casei memoriale, anexei, curţii interioare şi împrejmuirilor, imobilele urmând a fi supuse unui amplu proces de relevare, cercetare și analizare, revizuire, restaurare și refacere a tuturor componentelor și detaliilor arhitecturale, de la soclul clădirilor până la învelitorile din tablă de zinc, tâmplărie din lemn sau metalică la uși și ferestre, pardoseli și tencuieli.

Intervenţiile vor fi de substanţă, ample şi cu o complexitate ridicată dată fiind atât starea de degradare structurală şi a elementelor arhitecturale şi decorative, cât şi ornamentaţia bogată, unică în România. Întrucât fațadele, volumetria spațială interioară cu decorația în stucatură și pictura murală constituie valoarea arhitecturală a monumentului, lucrările de consolidare se vor executa fără afectarea lor.

Finanțarea obiectivului de investiții se realizează din fonduri guvernamentale și credite externe acordate de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei și se derulează conform Acordului-cadru de împrumut destinat finanțării Proiectului F/P 1562 privind reabilitarea monumentelor istorice din România în valoare totală de 114,9 milioane de euro.

Monument de patrimoniu european

Palatul „Cantacuzino” este monument istoric și de arhitectură de valoare națională și universală înscris în Lista Monumentelor Istorice, având codul B-II-m-A-19869.

Din 2007, Palatul  „Cantacuzino” este inclus pe lista monumentelor Patrimoniului European, cu codul L-35-125-C-a, fiind una dintre cele mai frumoase clădiri din București.

Este situat pe amplasamentul unei vechi case a familiei Cantacuzino. Ctitor, inițiator și realizator este Gheorghe Grigore Cantacuzino, denumit „Nababul”, unul din cei mai bogați români de sfârșit de secol al XIX-lea și început de secol al XX-lea și mare om politic (fost primar al capitalei, ministru de finanțe, președinte al senatului, prim-ministru, șef al Partidului Conservator).

Palatul „Cantacuzino” a fost realizat  între anii 1898 – 1900, după proiectul arhitectului I.D. Berindei, împreună cu deosebiți colaboratori precum G.D. Mirea, Costin Petrescu, Arthur Verona, Nicolae Isidor Vermont pentru picturile monumentale, Frederick Stork și Emil Wilhelm Becker pentru sculpturi și Casa „Krieger” din Paris pentru decorația interioară, tapiserii, candelabre, lămpi, vitralii etc.

Palatul era recunoscut în Bucureștiul de altădată prin marile baluri pe care Mihail G. Cantacuzino împreună cu Maruca le organizau aici. Seratele și audițiile muzicale, la care George Enescu era un obișnuit, erau binecunoscute și se bucurau de prezența numelor sonore din aristocrația română și străină.

Ansamblul mai conține în incintă, o clădire de locuit cât și două corpuri anexă (foste grajduri, garaj, beci, crematoriu, magazii).

În anul 1913, după moartea lui Gheorghe Grigore Cantacuzino, palatul a revenit fiului său, Mihai G. Cantacuzino, și soției acestuia, Maria Rosetti-Tescanu (Maruca), iar în 1929, la moartea lui Mihail G. Cantacuzino, conform testamentului, a rămas în proprietatea soției sale, Maruca.

În 1939, Maruca s-a căsătorit cu George Enescu, locuind pentru un timp, între 1945 și 1964, în casa din spatele palatului.

În anii 1940, palatul a adăpostit sediul Președinției Consiliului de Miniștri, apoi, din 1947, Institutul de Studii Româno-Sovietice.

După moartea lui George Enescu, în 1955, văduva lui a lăsat, prin testament, palatul și clădirile anexe muzeului dedicat memoriei compozitorului, astfel că din 1956, aici funcționează Muzeul Național „George Enescu” și Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România.

Din cauza duratei de exploatare de peste 100 de ani, este evidentă o degradare generală la toate categoriile de lucrări interioare și exterioare, fiind grav afectată imaginea arhitecturală și artistică.

Suprafețele câmpurilor, finisajelor și componentelor ornamentale de toate categoriile au întreruperi în continuitate, escoriații, carii, decolorări cauzate de poluare, desprinderi periculoase de pe stratul suport. Toate acestea pun în pericol integritatea construcției atât la nivelul finisajelor, cât și al materialelor-suport. Din cauza neîntreținerii continue a învelitorii și accesoriilor acesteia, sunt zone întregi din astereală, șarpantă și planșeu din lemn deteriorate, cu influențe negative asupra componentelor artistice. Totodată, se observă un nivel ridicat al umidității în pereți ce a provocat deteriorări substanțiale ale fațadelor și interioarelor. La subsol sunt infiltrații puternice care au afectat cea mai mare parte a acestor spații. La interior, pardoselile prezintă uzuri în zonele intens circulate, iar la subsol, fisuri în toate direcțiile. Tâmplăria interioară, inclusiv feroneria, prezintă degradări ce pun în pericol calitatea funcțională și aspectul estetic.

Credit foto: Unitatea de Management a Proiectului/ Muzeul Național „George Enescu”