Parlamentul francez a aprobat restituirea operelor confiscate de naziști, între care tablouri de Klimt și Chagall
15 opere, între care tablouri de Gustav Klimt și Marc Chagall, vor putea fi restituite moștenitorilor familiilor evreilor jefuiți de naziști, după votul din Parlamentul francez din 15 februarie, care a autorizat această restiuire prin intermediul unui proiect de lege care se vrea „istoric”. Votul a fost urmat de aplauzele acestor moștenitori sau de reprezentanții lor prezenți în tribună, anunță presa franceză.
Opere de artă furate, „păstrate în colecții publice”
„Este o primă etapă” căci „opere de artă și cărți furate sunt încă păstrate în colecții publice. Obiecte care nu ar trebui, care nu ar fi trebuit să fie niciodată acolo”, a repetat ministrul Culturii Roselyne Bachelot.
Ea a vorbit despre o lege „istorică” prin care, pentru prima dată după 70 de ani, „un guvern se angajează să permită restituirea de opere din colecții publice confiscate în timpul celui de-al Doilea Război Mondial sau achiziționate în condiții tulburi în timpul Ocupației, din cauza persecuțiilor antisemite”.
Prin acest proiect de lege operele deținute de guvernul francez nu mai pot fi cedate sau vândute.
„Rosiers sous les arbres” și „Le père” de Chagall
Printre cele 15 opere se află „Rosiers sous les arbres” de Gustav Klimt, păstrat la Musée d’Orsay, singura operă a pictorului austriac ce aparține colecțiilor naționale franceze. Tabloul a fost cumpărat în 1980 de stat de la un negustor de artă. Cercetări aprofundate au stabilit că aparține austriecei Eléonore Stiasny care l-a cedat la o vânzare forțată la Viena în 1938, în timpul Anschluss, înainte de a fi deportată și asasinată.
A fost adăugat și un tablou de Chagall, intitulat „Le Père”, păstrat la Centre Pompidou și intrat în colecțiile naționale în 1988. A fost recunoscut proprietatea lui David Cender, muzician și lutier polonez evreu, imigrat în Franța în 1958.
Opera a fost răscumpărată după Război chiar de Chagall.
11 desene și o lucrare în ceară de la Musée du Louvre, Musée d’Orsay și Musée du Château de Compiègne, precum și un tablou de Utrillo de la Musée Utrillo-Valadon („Carrefour à Sannois”), fac parte din restituirile prevăzute.
Pentru 13 din cele 15 opere, moștenitorii de drept au fost identificați de comisia care ocupă de drepturile victimelor jafurilor naziste, creată în 1999.
100.000 de opere de artă confiscate din Franța în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
100.000 de opere de artă au fost confiscate în Franța în timpul Războiului din 1939-1945, potrivit Ministerului Culturii. 60.000 de bunuri au fost regăsite în Germania și trimise în Franța. Printre ele, 45.000 au fost rapid restituite proprietarilor lor.
În jur de 2.200 au fost selectate și încredințate MNR (muzeelor naționale) și restul (în jur de 13.000 de obiecte) au fost vândute de administrația Domeniilor la începutul anilor 1950. Numeroase opere confiscate revin astfel returnate pe piața de artă.