Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  „Perspective”, expoziţie personală de Mircia Dumitrescu la Galeria Naţională de la MNAR

„Perspective”, expoziţie personală de Mircia Dumitrescu la Galeria Naţională de la MNAR

Lucrări de desen, gravură, pictură, sculptură și tapiserie de Mircia Dumitrescu vor fi expuse din 8 octombrie până la 30 ianuarie 2022 la parterul Galeriei Naţionale de la Muzeul Naţional de Artă al României.

„Perspective” de Mircia Dumitrescu este expoziția personală ce încheie seria lansată în anul 2021, începând cu cea organizată la Muzeul Național Controceni intitulată ”Spațiu românesc cu oameni și sfinți” (10 iunie – 4 iulie), la Biblioteca Academiei Române, Sala Theodor Pallady, intitulată ”Călătoria” (29 iunie – 1 August), la Muzeul Național Brukenthal din Sibiu, intitulată ”Dialogul tehnicilor” (9 iulie – 1 August).

Expoziția „Perspective” a profesorului universitar dr. Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Acadmiei Române, invită publicul la o experienţă vizuală inedită, spectaculoasă, monumentală prin viziune și construcție, cu o expresivitate artistică impresionantă.

„Mircia Dumitrescu ne oferă spectacolul unui om care intră în senectute cu o forţă, cu o amploare a unui geniu neaşteptat pentru el şi pentru noi toţi. Acest artist are o anumită spaimă de deschidere, de etalare, care e o spaimă de el însuşi, de fapt. Or, în cele din urmă, Mircia Dumitrescu s-a învins pe sine însuși şi ne prezintă spectacolul splendid al unei mari personalităţi, de care noi, scriitorii, suntem mândri”, spunea acad. Nicolae Breban la vernisajul expoziției artistului de la Biblioteca Academiei Române, în anul 2016.