INTERVIU – Liviana Dan, despre cea mai mare expoziție Câlția, puteri incomode și trecutul care produce prezent

Mai mult de o sută de lucrări Ștefan Câlția sunt prezentate în premieră laolaltă în cea mai mare expoziție dedicată creației artistului organizată până în prezent.

Liviana Dan, critic, istoric de artă și curator, vorbește într-un interviu acordat Curatorial despre „Transilvania | Extravaganza”, găzduită de spațiul fostei școli pedagogice a Mănăstirii Ursulinelor din Sibiu în perioada 19 iunie – 16 august.

Expoziția, vernisată în contextul Festivalului Internațional de Teatru (FITS), reunește 130 de lucrări din diferite perioade ale carierei artistului și ocupă aproximativ 1.000 metri pătrați, reprezentând un dialog între arhitectură și pictură. Cea mai veche lucrare expusă datează din 1970, iar cea mai recentă a fost semnată în luna aprilie a acestui an.

„În cazul lui Ștefan Câlția, frumusețea nu este niciodată gratuită; ea devine o metodă prin care lucrurile fragile pot continua să existe”, spune curatoarea în interviu.

Liviana Dan este fondatoarea Departamentului de Artă Contemporană al Muzeului Național Brukenthal din Sibiu, co-fondatoare a spațiului Kunsthalle Bega din Timișoara și fost director general ad interim al Muzeului Național de Artă Contemporană din București. De-a lungul carierei, a inițiat și curatoriat numeroase expoziții și proiecte internaționale.

Ștefan Câlția (n. 1942, Brașov) este una dintre figurile majore ale artei românești contemporane, recunoscut pentru o operă de o remarcabilă coerență și profunzime, care construiește un univers puternic ancorat în spațiul rural transilvănean și în relația cu natura, lumea privită ca o scenă de teatru, memoria colectivă și călătoria noastră prin lume. Atent cercetată și protejată prin fundația care îi poartă numele, opera lui contribuie semnificativ la patrimoniul artei contemporane. Lucrările sale au fost prezentate în proiecte expoziționale de amploare în țară și dincolo de granițe.

De ce titlul „Transilvania | Extravaganza”? Ce semnificație are?

Liviana Dan: Expozițiile lui Ștefan Câlția nu funcționează ca o simplă acumulare de lucrări. Ele construiesc sisteme autonome de percepție. Spații în care realitatea este încet destabilizată prin tandrețe, prin fragilitate, printr-o poetică deliberat apropiată de Transilvania.

Într-un prezent dominat de cinism vizual și hiperproducție de imagini, Ștefan Câlția insistă asupra unei puteri aproape incomode: sinceritatea. Dar pentru această expoziție am considerat că sinceritatea are nevoie de un ingredient diferit. Și de aici apare „extravaganza”.

„Transilvania Extravaganza” este mecanismul prin care Ștefan Câlția mută această urgență din registrul conservării în registrul activ al imaginației contemporane. Nu ilustrează trecutul, îl reactivează. Îl obligă să producă prezent.

Cum ați construit parcursul expoziției?

Liviana Dan: Parcursul a fost preluat dintr-o structură dezvoltată în jurul atelierului lui Ștefan Câlția și concretizată într-o carte-obiect – „I II III IV V VI VII. Povești cu Ștefan Câlția”, cartea unei expoziții de la Galeria Posibilă. Cartea cuprindea, asemenea cursurilor de la Yale, interviuri cu Ștefan Câlția, intervenții curatoriale (Ioana Mandeal, Sandra Demetrescu, Alexandra Mihali +) și sinteze ale fiecărei expoziții în parte.

Apoi, această structură mi-a oferit câteva nuclee de intensitate, memorie și referințe autobiografice în care apărea întreaga topică a creației lui Ștefan Câlția: textul Amaliei Pavel din 1988, expoziția de la Catacomba din 1993, dialogurile cu H.R. Patapievici, nostalgia grădinilor pentru Dinu Pillat, textul monografic al lui Liviu Oprescu, care mută sfera de influență asupra lucrărilor lui Ștefan Câlția înspre Est și înspre Marc Chagall, și lucrarea de licență a lui Eduard Enache, care a încercat o înțelegere a artistului pornind de la interviuri și prin cuvânt – elementul cel mai important pentru Ștefan Câlția în relația lui cu lumea.

Această topică a dus automat spre un parcurs clar și simplu: satul Șona, Țara Făgărașului, spațiul Oltului, movilele, crucile și apa. Suntem la marginea pădurii și la marginea satului. Intrăm într-un sat dominat de case albastre, de oameni care trăiesc și visează acolo, care au preocupări teoretice de tipul zborului, al călătoriei între pământ, cer și apă, care iubesc plantele și animalele, care înțeleg mirajul imaginii și care acceptă somptuozitatea lumii ca putere.

Există lucrări prezentate public pentru prima dată? 

Liviana Dan: În expoziția „Transilvania Extravaganza” sunt reunite 130 de lucrări. Printre acestea se numără 108 picturi, 5 gravuri și o carte de gravuri, 14 desene și două cărți de desene. Cea mai veche lucrare datează din 1970, iar cea mai recentă a fost semnată în luna aprilie a acestui an, 105 lucrări sunt expuse public pentru prima dată, 10 lucrări provin din colecții private, iar cele mai multe fac parte din colecția artistului și a familiei sale. Detaliile tehnice provin din arhiva artistului, coordonată de Ana Lita.

Ce aduc nou lucrările recente în raport cu perioadele anterioare din creația artistului?

Liviana Dan: La Ștefan Câlția nu cred că putem vorbi despre o ruptură clară între o perioadă de rezistență critică înainte de 1989 și o perioadă dedicată frumuseții după 1989, ci mai degrabă despre o transformare a felului în care această rezistență se manifestă. Ceea ce se schimbă nu este neapărat poziția artistului, ci natura lucrului față de care imaginea se opune.

Pictura lui Ștefan Câlția venea pe linia Nicolae Tonitza, Julius Podlipny, Corneliu Baba și propunea tăcere, fragilitate, lumi fără o ideologie evidentă. Câlția – recent – nu devine „modern” în sens formal: nu abandonează figura, nu intră în instalație radicală, nu renunță la pictură. Dar devine profund contemporan printr-un conceptualism de metodă, folosind serializarea și repetiția.

În ce măsură Transilvania este un teritoriu real și în ce măsură unul imaginar în pictura lui Câlția?

Liviana Dan: În pictura lui Ștefan Câlția, Transilvania există permanent într-o tensiune între teritoriu real și teritoriu imaginar. Nu cred că este niciodată doar un loc geografic, dar nici o ficțiune complet desprinsă de realitate. Este mai degrabă un spațiu filtrat prin memorie, prin experiență și printr-un proces de transformare poetică a lumii vizibile si prin introducerea unor elemente fictive în lumea reală.

Există o lucrare-cheie care poate funcționa ca „trecere” în universul expoziției?

Liviana Dan: Nu aș numi o lucrare anume, dar călătorul și căutătorul, inorogul, păsărea și peștele rezolvă mereu această trecere dintre cele două lumi.

Au existat provocări speciale în adaptarea expoziției la acest spațiu istoric?

Liviana Dan: Cu siguranță, pentru că Biserica Ursulinelor nu este un spațiu neutru de expunere. Nu vorbim despre un „white cube”, unde lucrările sunt izolate de context, ci despre un loc încărcat de timp, memorie și urme. Starea de ruină în care se afla clădirea a devenit, paradoxal, unul dintre punctele de plecare ale expoziției, nu o problemă care trebuia ascunsă.

Intervenția arhitectei Eliza Yokina a fost importantă tocmai pentru că nu a încercat să anuleze istoria locului sau să transforme biserica într-un spațiu muzeal convențional. A lucrat mai degrabă cu fragilitatea existentă a clădirii — cu imperfecțiunile, straturile și urmele timpului — construind un dialog între arhitectură și pictură.

În acest context, provocarea pentru Alex Mirutziu, asistent curator în acest proiect, a fost aceea de a intra în dialog cu un univers artistic construit pe o formă rară de eleganță — nu eleganța înțeleasă ca rafinament decorativ, ci ca precizie a gândului, a gestului și a privirii. În cazul lui Ștefan Câlția, frumusețea nu este niciodată gratuită; ea devine o metodă prin care lucrurile fragile pot continua să existe.

Venind dintr-o practică artistică diferită, orientată spre performance, corp, limbaj și tensiunea dintre prezență și dispariție, Mirutziu a întâlnit în opera lui Câlția o preocupare comună: felul în care o imagine poate păstra ceva aflat pe punctul de a se pierde.

Contribuția lui nu a fost aceea de a forța o interpretare contemporană asupra lucrărilor, ci de a evidenția mecanismele lor subtile. A privit eleganța lui Câlția nu ca pe o zonă de confort, ci ca pe o formă de disciplină și rezistență. O pictură aparent liniștită ascunde adesea tensiuni: absențe, așteptări, fragilități și lumi care nu mai sunt sigure de propria continuitate.

În cazul lui Ștefan Câlția, această întâlnire devine cu atât mai firească, pentru că lucrările sale vorbesc constant despre memorie, dispariție, recuperare și despre lucrurile vulnerabile care trebuie protejate. Ruina nu mai funcționează ca fundal pentru pictură, ci devine parte activă din experiența expoziției. Zidurile, degradarea și istoria locului intră în conversație cu personajele, peisajele și imaginarul său.

Dacă ar fi să descrieți expoziția într-un singur cuvânt, care ar fi acela și de ce?

Liviana Dan: Aș spune Extravaganza, pentru că în lumea lui Ștefan Câlția un sat, o plantă, un animal, un personaj sau un obiect nu sunt niciodată doar ceea ce par. Ele capătă o existență neașteptată.