Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Picasso, comemorat în 2023 de Franța și Spania – Expoziție internațională, în Europa și Statele Unite
picasso 1957, foto david douglas duncan

Picasso, comemorat în 2023 de Franța și Spania – Expoziție internațională, în Europa și Statele Unite

Pablo Picasso va fi comemorat anul viitor, când se împlinesc cinci decenii de la moartea sa, printr-o serie de evenimente organizate în parteneriat de guvernele Franței și Spaniei.

Va fi organizată o expoziție internațională dedicată moșternirii lăsate de artist, iar aceasta va fi compusă din segmente puse în scenă în 2023 în Europa și Statele Unite.

Franța și Spania au desemnat o comisie care să se ocupe de evenimentul intitulat „The Picasso 1973 – 2023 Celebration”.

Cécile Debray, președinta Musée Picasso Paris, va conduce comisia. Pentru stabilirea și implementarea programului susținut de guverne, ea va lucra alături de nepotul artistului, Bernard Ruiz-Picasso, care a fondat muzeul din Andalusia dedicat acestuia.

Picasso, în 40 de expoziții și evenimente

Patruzeci de expoziții și evenimente au fost programate să aibă loc în muzee și instituții de artă din Europa și America de Nord. Detaliile urmează să fie anunțate.

Acordul pentru această serie de evenimente a fost stabilit la cea mai recentă ediție a summit-ului franco-spaniol, pe 15 martie, forum ce are ca obiectiv consolidarea relațiilor diplomatice dintre cele două state.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul francez al Culturii, comisia responsabilă de seria de evenimente a fost stabilită pentru a-l promova pe Picasso (25 octombrie 1881, Malaga – 8 aprilie 1973, Mougins) drept un artist „care întruchipează principiile fundamentale ale Europei, alcătuită din state democratice, apărătoare ale drepturilor omului și libertății de exprimare”.

A fost citat ca simbol-cheie anti-război celebrul tablou „Guernica” (1937), care se află la Museo Reina Sofia din Madrid.

Proiectul dedicat lui Picasso va fi unul dintre cele mai importante evenimente culturale internaționale ale anului viitor.

Foto: Picasso în atelier. Credit: David Douglas Duncan