Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Pictură de Horia Bernea, vedetă la Alis în luna mai
la inceput era cuvantul horia bernea

Pictură de Horia Bernea, vedetă la Alis în luna mai

O pictură de Horia Bernea datată 1992 a primit cel mai mare preț de pornire în licitația organizată de casa Alis pe 14 mai, care cuprinde lucrări semnate, între alții, de George Lowendal, Rudolf Schweitzer Cumpăna, Ștefan Popescu și M.H. Maxy.

„La început era cuvântul”, ulei pe pânză de Horia Bernea (1938-2000), va fi licitată pornind de la 19.000 de lei.

Lucrări de Harry Guttman (1933 – 2015) – „Tors”, ulei pe masonit, Constantin Isachie (1888 – 1967) – „Cetate la malul mării”, ulei pe carton, și Elena Popea (1879 – 1941) – „Bluza roz”, ulei pe carton, au prețuri de pornire de 3.500 de lei.

Sculptura în bronză „Sărutul” (1917), de Oscar Han (1891 – 1976), a primit un preț de pornire de 4.000 de lei.

De la 3.000 de lei vor fi licitate „Peisaj cu cal”, ulei pe carton de Traian Brădean (1927 – 2013), „Crâng”, ulei pe pânză de Alexandru Poitevin Sceletti (1879 – 1959), „Natură statică cu fructe”, ulei pe carton de Spiru Chintilă (1921 – 1985), „București Centrul Vechi”, ulei pe pânză de Lucian Liciu (1968 – 2022), „Șase desene”, tuș de Constantin Piliuță (1929 – 2003), respectiv „Curte interioară”, ulei pe pânză de Isaac Antoher (1899 – 1992).

bucuresti centrul vechi, lucian liciu

București Centrul Vechi – Lucian Liciu

Lucrarea „Insula Ada-Kaleh”, tehnică mixtă de George Lowendal (1897 – 1964), datată 1943, cu dedicația artistului pe verso, a primit un preț de pornire de 1.600 de lei, în timp ce o tehnică mixtă de Rudolf Schweitzer Cumpăna (1886 – 1975), de doar 1.100 de lei.

Vânzarea pentru „Interior oriental”, creație în tempera din 1929 de Ștefan Popescu (1872 – 1948), pornește de la 2.000 de lei, iar pentru „În uzină”, tuș și laviu de tuș de M.H.Maxy (1895 – 1971), de la 1.800 de lei.

Artiști în viață

Segmentul Artiști în viață al licitației cuprinde 14 loturi, cel mai valoros de aici fiind – din punct de vedere al prețului de pornire, de 5.500 de lei – „Compoziție fantastică”, ulei pe pânză de Cristian Paraschiv (n. 1953).

cristian paraschiv compoziție fantastică

Compoziție fantastică – Cristian Paraschiv

Litografia „Golemul de Gustav Merink” (1985), de Ștefan Câlția (n. 1942), însoțită de certificat de autenticitate emis de Fundația Ștefan Câlția, va fi scoasă la vânzare pornind de la 1.300 de lei.

Lucrări de Horia Paștină (n. 1946), Ion Iancuț (n. 1950) și Smaranda Piliuță (n. 1978) se regăsesc de asemenea în licitație.