Portretul în gravură realizat de Lucian Freud creatorului restaurantului în care cina în ultimii ani, scos la vânzare

Portretul în gravură realizat de Lucian Freud creatorului restaurantului Wolseley în care cina în ultimii săi ani de viață va fi scos la vânzare luna viitoare la Sotheby’s.

Artistul mânca în restaurantul din cartierul londonez Mayfair aproape în fiecare seară, în ultimii opt ani, și uneori împărțea masa cu Jeremy King, co-fondator al localului.

Freud a finalizat gravura lui Jeremy King când a murit, în 2011. Cei doi au devenit prieteni în cei 30 de ani în care el cina la Le Caprice, un alt local al lui King, preferat și de prințesa Diana, apoi artistul frecventa Wolseley, care a fost deschis în 2003.

Freud mânca de cinci, șase ori pe săptămână în restaurantul art deco din Piccadilly, care îi amintea de cafenelele din Viena.

El comanda creveți sau midii cu cartofi prăjiți, feluri de mâncare însoțite de propriul vin, pe care îl păstra în beciul restaurantului. Uneori mânca singur, alteori în compania unora ca David Hockney și Kate Moss. Ocazional, King – care avea regula de a nu cina cu clienții – i se alătura.

În noaptea în care a murit Freud, o pânză neagră a fost pusă pe masa din colțul Wolseley, iar pe masă a fost așezată o lumânare aprinsă în memoria lui.

Gravura, estimată la 350.000 de lire sterline

Jeremy King, care deținea și Ivy din Soho, frecventat de tineri artiști în anii 1990, a colaborat de două ori cu Freud: în 2006 – 2007 pentru un tablou, apoi în 2008 – 2011 pentru o gravură pe placă de cupru. Aceasta din urmă, „Head of Jeremy King”, va fi vândută la Sotheby’s și are o valoare estimată la 350.000 de lire sterline.

„Din momentul în care Lucian a început să vină la Caprice în anii 1980, a făcut parte din lumea mea, însă abia după deschiderea Wolseley, în 2003, l-am cunoscut bine”, a spus King, citat de The Guardian. „Era un loc pe care îl considera acasă în următorii opt ani și a devenit, cu timpul, singura persoană cu care stăteam în restaurant, cu excepția familiei mele… Cred că eram atrași pentru că eram persoane destul de solitare, mari observatori și nu era un loc mai bun să privim lumea trecând decât din marea cafenea Wolseley. Ne petreceam timpul vorbind despre familiile noastre, colegii lui de breaslă, despre trecut sau cântând ori stând tăcuți”, a adăugat el.

Credit foto: Sotheby’s