Programul noului sezon expozițional MNAC
Muzeul Național de Artă Contemporană a anunțat vernisajul și programul noului sezon expozițional. Cu o puternică prezență internațională, acesta demonstrează, încă o dată, efervescența scenei artistice din România și oportunitatea unui dialog internațional, supă cum remarcă reprezentanții muzeului.
Patru noi expoziții și câteva intervenții artistice se alătură unor prezentări vernisate în urmă cu un an, iar artistul român în focus este regretata Ecaterina Vrana.
„Este un sezon interesant, pentru că va avea trei participări internaționale. Expoziția lui Carlos Amorales reprezintă o extensie a celei de-a cincea ediții a bienalei de artă contemporană Art Encounters de la Timișoara. Tot la parter, în spațiul de intrare, vecin cu Sala de Marmură, va fi expoziția unui artist olandez, Klaas Kloosterboer, pictor și sculptor foarte cunoscut în Olanda și reprezentantiv pentru tipul de plasticitate, de limbaj pe care îl practică artiștii olandezi. La etajul patru vom avea o instalație a lui Theodoulos Gregoriou, un artist cipriot-francez, care a studiat în România. Am fost colegi, practic, în secții paralele, la Institutul de Arte Plastice din acea vreme. El a rămas foarte legat de România și a fost foarte dornic să aibă o prezență aici. Va prezenta o instalație multimedia care face referire la istoria Ciprului, la ecologie. Așadar, sunt trei artiști ce vin din trei zone geografice diferite, foarte diverși, semnificativi pentru cultura pe care o reprezintă”, a explicat, în urmă cu o lună, Călin Dan, directorul MNAC, pentru curatorial.ro.
Sezonul va debuta pe 25 mai, la ora 19:00, și se va încheia pe 1 octombrie.
KLAAS KLOOSTERBOER. REPHRASE, REVISE, REPLACE
25.05.2023 – 01.10.2023
Parter
Curator: Maria Rus Bojan
Coordonator MNAC: Mălina Ionescu
Cu sprijinul: The Mondriaan Fund for Visual Art and Cultural Heritage (NL), MB Art Agency Amsterdam (NL), Ellen de Bruijne Projects Amsterdam (NL)
CARLOS AMORALES. BLACK CLOUD
în cadrul celei de-a cincea ediții a Bienalei Art Encounters, „My Rhino is Not a Myth: art science fictions”, curator Adrian Notz
25.05.2023 – 01.10.2023
Parter – Sala de Marmură
PULS 22
Achizițiile MNAC 2022 / 2022 MNAC Art Acquisitions
16.03.2023 – 01.10.2023
Etaj 1
LEVIATHAN
În măruntaiele Colecției / In the Guts of the Collection
26.05.2022 –
Etaj 2
Concept: Călin Dan
Curatoriat: Irina Radu
Arhitectură: Raluca Vișinescu & Ioana Marin
Echipa Colecții – Conservare: Irina Radu – Șef secție / Department Chief, Dana Cocină, Alina Constantin, Mariana Constantin, Diana Mealha, George Popescu, Iulia Popovici, Claudia Paraschiv, Adrian Stoian
Echipa Tehnică: Mirel Dumitrașcu – Șef secție / Department Chief, Valentin Dudău, Cristi Enache, Mirel Gheorghe, George Lazăr, Florin Memet, Nelu Radu, Paul Sandu, Marian Săvulescu, Ștefan Tudor, Ionel Zegheanu; George Tănase & echipa
INDIGO (DESPRE ECATERINA VRANA) / INDIGO (OF ECATERINA VRANA)
25.05.2023 – 01.10.2023
Etaj 3
Curator: Simona Vilău
Mulțumiri tuturor prietenilor artistei, colecționarilor și instituțiilor care au împrumutat lucrări: MARe – Muzeul de Artă Recentă; Mihai Astratinei, Cristina & Răzvan Atimariti, Mariana Munteanu & Lică Drul Mendel, Mariana Florescu, Tudor Grecu, Alexandra Gulea, Oana Iordăchescu, Anca & George Nicolae, Silviu Petcu, Emilian Radu, Alexandru Rădulescu, Silviu Sârbu, Daniel Ștefănică, Olga Vintaniuc; Colecția familiei
THEODOULOS GREGORIOU. GEOGRAFII MENTALE: CONSTELAȚII / MENTAL GEOGRAPHIES: CONSTELLATIONS
25.05.2023 – 01.10.2023
Etaj 4
Curatori: Alexandru Oberländer-Târnoveanu, Catherine Louis Nikita
Co-organizator: Ministerul Culturii din Republica Cipru
PIXELI DINTR-UN VIITOR TRECUT / PIXELS FROM A FUTURE PAST
25.05.2023 – 09.07.2023
Etaj 4 – Auditorium
Artiști: Cristina Bodnărescu, Dillara Buran, Diana Chiru, Tudor Dobrescu, Denis Flueraru, Caty Șamata, Constantin Șimon, Selina Ylmaz (studenți și alumni ai masteratului ITPMA al UNATC); Alexandru Berceanu, Grigore Burloiu, Dorin Cucicov, Dragoș Dogioiu, Andrei Mitișor (cadre didactice ale masteratului ITPMA al UNATC)
Curator: Alexandru Berceanu
Expoziție organizată în parteneriat cu CINETIc – UNATC I.L. Caragiale
CORP FLORA
16.03.2023 – 09.07.2023
Etaj 4 – MNAC Dialog
Artiști: Alexandra Boaru, Bianca Maria Popa, Cristina Bîrlădeanu, Elian Puican, Eva Chapkin, Mihai Teodor Stanciu, Răzvan-Andrei Șumila
Curator: Anne Marie Lolea
Coordonator program: Dana Pârvulescu
INTERVENȚIE LIVIU STOICOVICIU
Liviu Stoicoviciu, Spațiu-Timp, 2021 (ulei pe pânză, 50x70cm)
Pictură murală: Bogdan Cazacincu, 2022
Etajul 4
MARINICĂ, BĂIATUL MEU [TO MARIAN]
26.05.2022 –
Scara de vest – intervenție site specific
Artist: Vasile Mureșan – Murivale
Curator: Mălina Ionescu
URBAN STEPS
Powered by Molotow România
Scara interioară a Muzeului Național de Artă Contemporană
Artiști: Erps, Sage, Irlo, Obie Platon, Kero, Ocu, Lost Optics, Recis, Pandele Pandele, Lucian Hrisav, Reg, Lux, Mser, HomeBoy, Neon, Duno, Lumin, Constantin Rusu/Skema, Mircea Popescu, Lucian Sandu Milea
Curator: Mihai Zgondoiu