Muzeul Național de Artă Contemporană, parțial închis
Reprezentanții Muzeului Național de Artă Contemporană (MNAC) din București au anunțat că, din 12 august, clădirea e parțial închisă din cauza căldurii și a defectării instalației de climatizare.
Trei etaje ale muzeului vor fi închise până la o dată ce nu a fost anunțată încă, „în contextul temperaturilor deosebit de ridicate din această perioadă, dublate de o situație tehnică neprevăzută privind funcționarea instalației de climatizare — ale cărei lucrări de reparație și adaptare depind de proceduri de evaluare și alocări financiare specifice”, a fost anunțat de MNAC.
„Întrucât în spațiile de la etajele superioare nu putem garanta în acest moment condițiile optime de microclimat și confortul termic necesar unei vizite plăcute, spațiile expoziționale de la etajele 1, 2, 3 și 4 rămân temporar închise pentru public.
Totuși, dacă vă aflați în drum și aveți nevoie de un popas cultural la adăpost de caniculă, vă așteptăm cu drag să ne treceți pragul! Rămân deschise spre vizitare cele trei expoziții de la parter și supantă, unde temperatura este favorabilă, iar accesul este complet gratuit”.
Aici pot fi văzute „Campo Santo” și „Cristian Dițoiu. Ecleraj”, la parter, și „Boîte, Box, Brâncuși”, în supantă.
Curatorial a solicitat detalii privitoare la perioada în care e impus acest regim de vizitare, precum și la situația lucrărilor de artă expuse în sălile de la etajele superioare.
Expoziții cu lucrări de Roman Cotoșman, Titu Toncian și Laurențiu Ruță și o retrospectivă Victoria și Marian Zidaru se numără printre reperele noului sezon expozițional de la Muzeul Național de Artă Contemporană, deschis până la 18 octombrie 2026.

