Recomandările curatorial pentru weekendul 24 – 26 aprilie
Finalul acesta de săptămână este poate cel mai dinamic, din punct de vedere artistic, în București. Curatorial recomandă opt expoziții solo și colective, dar și vizitarea unui târg de artă care propune zeci de evenimente.
Expoziții noi
Muzeul Theodor Pallady, redeschis
Muzeul Theodor Pallady este redeschis în 24 aprilie, cu o nouă formulă expozițională, rezultatul unui proces de renovare, reorganizare și reamenajare care a durat mai bine de două luni.
Transformarea recentă aduce o extindere a spațiului de expunere și o regândire a parcursului muzeal, menite să pună mai bine în valoare patrimoniul și să ofere vizitatorilor o experiență coerentă și actuală. Intervențiile au vizat atât interiorul clădirii, cât și grădina, care a fost reamenajată ca spațiu deschis pentru întâlniri și evenimente culturale.
Muzeul poate fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 10:00 și 18:00, iar sâmbăta și duminica, între orele 11:00 și 19:00.
Paul Neagu, la IVAN și Artwill
Galeriile Ivan și Artwill găzduiesc câte o expoziție cu lucrări ale sculptorului Paul Neagu.
„Abstract – New Hyphen” poate fi vizitată la Ivan Gallery până la 17 mai, de miercuri pȃnă sȃmbătă, între orele 14:00 și 19:00, iar în rest, pe bază de programare.
Expoziția reunește lucrări din etapa de lucru târzie din activitatea artistului, prezentând o selecție de sculpturi, picturi și desene împreună cu performance-ul „Hyphen-Ramp”, realizat în 1976 la Serpentine Gallery.
Artwill invită, la Retros Design Space (str. Duetului Nr. 54), la „Paul Neagu. Coduri generative”.
Curatoriată de Magda Radu, aceasta își propune să ofere o incursiune în universul teoretic și formal al unuia dintre cei mai relevanți artiști contemporani români pe scena internațională, prezentând toate mediile de lucru și etapele parcurse de artist.
Lucrările prezentate provin din colecții muzeale și particulare și din Patrimoniul Paul Neagu.
Expoziția se poate vizita cu titlu gratuit în fiecare weekend până la 31 mai, în intervalul 12:00 – 18:00, iar accesul se face pe baza rezervării online, pe artwill.com.
Gorzo, la Malmaison
„Șantier. Continuous Studio 10”, expoziție solo Dumitru Gorzo, este deschisă la /SAC Malmaison până la 1 august, de joi până sâmbătă, de la ora 16:00 la 20:00.
Curatoriată de Alex Radu, „Șantier” prezintă lucrări noi, create special pentru această expoziție, și cu o noutate tehnică rezultată direct din preocuparea artistului pentru materialitate ca subiect.
Jecza și Olaru, nou în oraș
„Blue Eyes Don’t Lie” este prima expoziție a Galeriei Jecza și Olaru din București și e deschisă până la 21 iunie.
Aflată în strada Grigore Gafencu nr. 65, galeria poate fi vizitată de joi până sâmbătă, în intervalul orar 11:00 – 19:00.
Expoziția reunește artiști contemporani și moderni, atât din scena națională, cât și internațională, precum Teodora Axente, Corneliu Baba, Marius Bercea, Claire Fahys, David Farcaș, Oana Fărcaș, Robert Fekete, Marius Ghita, Șerban Ionescu, Adéla Janskà, Péter Jecza, Genti Korini, Justin Mortimer, Radu Oreian, Marcel Rusu, Sergiu Toma, Nicolae Tonitza și Ion Țuculescu.
Târg de artă
RAD Art Fair, ajuns la a patra ediție, are loc, până la 26 aprilie, la CARO.
Cu 31 de standuri ale unora dintre cele mai importante galerii din țară și unele invitate din străinătate, dar și cu o nouă ediție a segmentului dedicat design-ului și unul pentru copii, RAD propune zeci de evenimente.
O prezență surprinzătoare în ediția din acest an este mașina de curse pictată în 1975 de Alexander Calder, ce va putea fi văzută, alături de machete ce reprezintă alte automobile din seria BMW Art Cars, până la 15 mai, perioadă în care poate fi vizitat și parcul de sculpturi.
În fiecare zi, între orele 12:00 și 20:00, evenimentul ce aduce împreună galerii din România și din Ungaria, China/ Marea Britanie, Austria, Republica Moldova, Germania propune un program extins, care depășește formatul clasic de târg, reunind expoziții, intervenții curatoriale, performance-uri și programe publice.
Vernisaje
Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei
O nouă expoziție deschisă în 24 aprilie la Colecția de artă Ligia și Pompiliu Macovei – Muzeul Municipiului București pune în prim plan contribuția artistei la dezvoltarea graficii de afiș.
Expoziția „Afişele Ligiei Macovei – mijloc de comunicare artistică” pune în lumină contribuția Ligiei Macovei la dezvoltarea graficii de afiș, evidențiind modul în care artista a integrat desenul în sfera social-politică a perioadei 1944 – 1948 și a propagandei de după 1948. Afișele ei abordează teme antifasciste, realități ale perioadei post–23 august 1944 și transformările ideologice ale societății românești, devenind mărturii vizuale ale unui context istoric complex.
Expoziția va putea fi vizitată, până la 30 august, de miercuri până duminică, în intervalul orar 10:00 – 18:00.
Accesul este gratuit la vernisajul din 24 aprilie, ora 17:00.
Gaep
Vlad Nancă, reprezentat de galeria bucureșteană Gaep începând cu februarie 2026, debutează expozițional aici în 24 aprilie.
„Construction Time Again”, titlu împrumutat de la albumul din 1983 al grupului Depeche Mode, lansat în Regatul Unit marcat de declin industrial și tensiuni politice, face trimitere – în cazul expoziției lui Vlad Nancă – la un orizont planetar speculativ.
Expoziția este deschisă până la 6 iunie, este prima personală a lui Nancă la Gaep și, totodată, primul lui solo show în București după participarea la Bienala de Arhitectură de la Veneția 2025, în Pavilionul României.
Salonul de proiecte
„Ion Grigorescu. Legenda familiei”, expoziție concepută de Dimitrie și Maria Grigorescu, este vernisată în seara de 24 aprilie, la Salonul de proiecte de la Palatul Universul.
Proiectul propune o cercetare antropologică și artistică având ca punct de plecare interesul artistului Ion Grigorescu pentru istoria extinsă a familiei sale, materializat într-o serie de publicații care reorganizează arhivele recuperate de artist.
Expoziția, la care au contribuit Ruxandra și Ion Grigorescu, Georgeta Năpăruș și Octav Grigorescu, Adela și Radu Petrescu, Olga Grigorescu și alți membri ai familiei, va fi deschisă până la 31 mai, putând fi vizitată de joi până duminică, de la 15:00 la 19:00.
Foto: cadru din expoziția „Paul Neagu. Coduri generative”, credit: Robert Marooni

