Repere în programul de deschidere Timișoara – CEaC 2023
Evenimentele dedicate preluării de către Timișoara a titlului Capitală Europeană a Culturii 2023 debutează weekendul acesta.
În zeci de spații din Timișoara vor avea loc expoziții, reprezentații de teatru, film și dans, concerte, precum și ateliere, conferințe și dezbateri.
30 de evenimente, săptămânal
Mai mult de 2.500 de artiști, 27 de festivaluri și o grădină verticală gigant amplasată în centrul orașului sunt incluse în program, de-a lungul anului.
În medie, la Timișoara vor avea loc 30 de evenimente săptămânal, în aer liber și în diverse spații.
Printre personalitățile care vor ajunge aici se numără scriitorii Orhan Pamuk, Olga Tokarczuk și Peter Slotterdijk, actorul John Malkovich, dirijorii Cristian Măcelaru, Gabriel Bebeşelea și regizorii Andrei Şerban și Adina Pintilie, care a reprezentat România la Bienala de Artă de la Veneţia 2022.
În plus, vor participa compania de dans Chameleon Company din Manchester, compania de teatru Rimini Protokoll, orchestre din Gera şi Koln și vor fi organizate două ample expoziții-retrospectivă dedicate unor influenți artiști români – Victor Brauner și Constantin Brâncuși.
Primul weekend Timișoara CeaC 2023
Curatorial.ro a selectat cele mai importante evenimente care vor avea loc în acest prim weekend al Timișoara – Capitală Europeană a Culturii (CEaC).
Cea mai așteptată expoziție vernisată weekendul acesta este „Victor Brauner: Invenții și magie”, la Muzeul Național de Artă Timișoara, care a trecut printr-un proces de reorganizare. Au fost reconfigurate tematica expozițională și circuitul de vizitare și au fost remodelate expozițiile permanente.
Retrospectiva Victor Brauner, „Invenții și magie”, curatoriată de Camille Morando, va fi deschisă la Muzeul Național de Artă Timișoara între 17 februarie și 28 mai 2023. Expoziția e organizată cu participarea Centre Pompidou, Art Encounters Foundation și a Institutului Francez din România. Ea va fi însoțită și de un catalog ce va fi lansat pe 18 februarie.
„Chronic desire – Sete cronică”, expoziția colectivă centrală de la Bastionul Maria Theresia, Comenduirea Garnizoanei Timișoara, Muzeul de Transport Public „Corneliu Miklosi” și Palatul Ștefania, urmărește trei fire narative: Bunuri comune – Teritorii – Istorie și subiectivități, care se întrepătrund în cele patru spații împreună cu istoriile acestor locuri privind moștenirea militară și industrială a Timișoarei. Participă 35 de artiști, între care Dan Perjovschi și Matei Bejenaru. Curatoare sunt Cosmina Goagea, Corina Oprea și Brîndușa Tudor. Ea poate fi vizitată de miercuri până sâmbătă (interval orar 13:00 – 20:00) și duminica (11:00 – 18:00).
Pe lângă expoziția colectivă centrală, deschisă până pe 23 aprilie, regizoarea Adina Pintilie va prezenta la Kunsthalle Bega „Tu ești un alt eu – O catedrală a corpului”, instalație audio-video a proiectului care a reprezentat România la Veneția.
Comenduirea Garnizoanei Timișoara va găzdui o expoziție Mircea Nicolae (pe numele real Ionuț Cioană, 1980 – 2020), al cărei curator e grupul Salonul de Proiecte (Alexandra Croitoru, Magda Radu, Ștefan Sava).
În Piața Victoriei, va fi prezentată „Pepiniera. 1306 plante pentru Timișoara” – o intervenție de MAIO Architects -, instalație ce îmbină arhitectura cu arhitectura de peisaj și designul de lumini.
„Pepiniera.1306 plante pentru Timișoara” invită trecătorii să se oprească pentru câteva momente și să observe Piața Victoriei printr-o experiență nouă, de la înălțime. Instalația temporară, realizată dintr-o structură metalică, modulară, și care adăpostește o pepinieră a orașului, va fi deschisă publicului timp de 10 luni. Fiecare platformă oferă un punct de belvedere, cu perspective inedite asupra unor clădiri și spații emblematice, precum și loc pentru multiple activități culturale.
Pe 18 și 19 februarie, la Cinema Victoria, pot fi vizionate, în regim gratuit (pe bază de rezervare), cele cinci filme finaliste ale Premiul Publicului LUX 2023: „Triangle of Sadness”, „Close”, „Alcarras”, „Burning Days” și „Will-O’-The-Wisp”. Titlurile europene acoperă o diversitate de teme, de limbi și de țări co-producătoare: Franța, Germania, Suedia, Belgia, Țările de Jos, Italia, Spania, Portugalia, Grecia, Croația și Regatul Unit.
După vizionare, filmele LUX pot fi evaluate pe site-ul www.luxaward.eu, până pe 12 iunie, alături de spectatori din toate țările Uniunii Europene. Filmul cu cel mai mare punctaj va fi câștigătorul Premiului Publicului LUX. La ceremonia de premiere, care va avea loc pe 14 iunie 2023 la Strasbourg, vor participa și zece spectatori aleși din rândul celor care au evaluat filmele online.
Ceremonia de deschidere va avea loc pe 17 februarie, la Palatul Culturii, și va fi transmisă în direct de TVR1.
În primul weekend, sunt programate concerte ale unora ca Implant Pentru Refuz, Alyona Alyona, Jay-Jay Johnson și Taraf de Caliu. În plus, vor fi derulate proiecte de arhitectură și light design.
De Ziua Națională „Constantin Brâncuși”, pe 19 februarie, și ca o avanpremieră a expoziției Constantin Brâncuși ce va fi deschisă toamna aceasta la Timișoara, vor fi lansate volumele „Brâncuși et ses Muses” și „Brâncuși, la chose vraie”, de Doïna Lemny, care va participa la evenimentul de la Librăria „La două bufnițe” din Timișoara.
Mai multe detalii și programul complet de evenimente pot fi consultate pe site-ul timisoara2023.eu.